Icoana Maicii Domnului „Prevestitoarea” ajunge joi la Biserica Dealului - Ne ferește de nenorociri

Două icoane aduse de la o mănăstire din Muntele Athos vor ajunge în această săptămână la Biserica Dealului din Sibiu. Este vorba despre Icoana Maicii Domnului „Prevestitoarea” și Icoana Sfântului Gheorghe. 

Icoana Maicii Domnului „Prevestitoarea” va ajunge joi la Sibiu, fiind adusă tocmai din Muntele Athos, explică părintele Cătălin Dumitrean. „Joi seara, la ora 17:45, aici vom primi cu bucurie darul binecuvântat la care vă așteptăm să participați. Joi sosește la Sibiu Icoana Maicii Domnului Prevestitoarea de la Mănăstirea Zografu, icoana Sfântului Gheorghe, tot de la Mănăstirea Zografu, o mănăstire din Muntele Athos, și prin amabilitatea părintelui Leontin de la mănăstirea Cloșca din județul Constanța, primim și o parte din Mâna Sfintei Împărătese Elena”, spune părintele Cătălin Dumitrean. 

 

Icoana Maicii Domnului „Acatist” sau „Prevestitoarea” îi ferește pe credincioși de nenorociri. „Ajută oamenii să nu li se întâmple nenorociri care ar trebui să li se întâmple, să le depășească cu ușurință. O icoană importantă, pe care fiecare creștin trebuie să o aibă în casă pentru a-și preveni nenorocirile cu harul Maicii Domnului și a bunului Dumnezeu”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook Lumină Lină Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică