Un accident cu trei mașini a avut loc, luni seara, pe Calea Gușteriței din Sibiu. O șoferița a fost transportată la spital.
Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit la un accident produs pe Calea Gușteriței din municipiul Sibiu.
“Este vorba despre o coliziune față spate în care sunt implicate 3 autoturisme, pe sensul Centru – Gușterița, produsă pe fondul nepăstrării distanței de siguranță de către o tânără în vârstă de 19 ani, din jud. Vâlcea. Celelalte două autoturisme au fost conduse de către doi sibieni, în vârstă de 18, respectiv 28 de ani”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Conducătoarea auto este rănită ușor și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Ea a suferit un traumatism la picior.
Fără mari probleme de trafic.