Sărbătoare pe o insulă din Pacific - Localnicii cred că Regele Charles e zeu

Localnicii de pe insula Tanna, din Pacific au sărbătorit cu dansuri și cântece încoronarea Regelui Charles. Monarhul britanic este considerat fiu de zeu întrucât oamenii de aici îl venerează pe prințul Philip, tatăl suveranului.

Insula vulcanică Tanna, situată în partea sudică a Arhipelagului Vanuatu, este centrul „Mişcării Prinţul Philip”, ai cărei reprezentanţi îl consideră pe tatăl regelui Charles ca pe un strămoş îndepărtat din mitologia locală, scrie Agerpres. „Sunt foarte fericit, pentru că Charles este fiul lui Philip”, a declarat liderul local Yabah, care a călătorit în trecut la Castelul Windsor şi s-a întâlnit cu prinţul Philip. „Vreau ca el să vină să mă vadă aici”, a adăugat Yabah, potrivit Digi24.

Mişcarea a început în anii 1970, când ducele de Edinburgh a vizitat această fostă colonie anglo-franceză, cunoscută pe atunci sub numele de Noile Hebride şi care rămâne o ţară membră în Commonwealth.

Originea acestei credinţe nu este foarte clară, dar s-ar baza, potrivit antropologilor, pe o veche profeţie ce anunţa întoarcerea unui „fiu al insulei” care are pielea albă. Unii dintre localnici sunt chiar convinşi că prinţul Philip a plecat din Tanna înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial pentru a se căsători cu viitoarea regină Elisabeta a II-a.

„Există mai multe clanuri care aşteaptă de multă vreme întoarcerea acestei fiinţe mitologice”, a explicat antropologul Kirk Huffman, fost curator al Muzeului Naţional din Vanuatu. Locuitorii micuţei insule Tanna au celebrat sâmbătă încoronarea regelui Charles al III-lea.

Aproximativ o mie de femei, bărbaţi şi copii, purtând ţinute tradiţionale au dansat şi au cântat înainte de a participa la un banchet cu cele mai bune preparate locale, însoţite de „kava”, o băutură acidulată şi uşor alcoolizată obţinută din rădăcina unei plante şi care face parte din tradiţiile din Oceanul Pacific.

Sărbătoare pe o insulă din Pacific - Localnicii cred că Regele Charles e zeu

Oamenii din Tanna au fost vizitați de diplomații britanici

Diplomaţi britanici au fost prezenţi la eveniment, veniţi în misiune specială cu ocazia încoronării şi aducând un cadou – un portret înrămat al regelui Charles al III-lea. Portretul va fi adăugat într-o colecţie de fotografii vechi care îl arată pe prinţul Philip în tinereţea sa, ce sunt păstrate cu sfinţenie de adepţii mişcării.

Ambasadorul Michael Watters, venit special din capitala statului insular Vanuatu, Port Vila, a participat cu mare plăcere la procesiune, în mijlocul bătrânilor din localitate. „Am fost întâmpinat cu atâta căldură şi bucurie de această comunitate. Ceremonia reprezintă un fel minunat de a marca o relaţie unică între Regatul Unit şi Vanuatu”, a adăugat ambasadorul britanic.

Tatăl Regelui Charles, prințul Philip, era cunoscut şi pentru declarațiile sale uneori dispreţuitoare la adresa culturilor indigene, însă el a afişat întotdeauna un mare respect faţă de această mişcare şi faţă de adepţii ei.

Prinţul Philip le-a trimis scrisori, fotografii cu autografe şi chiar s-a întâlnit cu liderii mişcării în timpul unei vizite private a acestora la Castelul Windsor, în 2017. Moartea sa din 2021 a impresionat profund comunitatea din insula Tanna, ridicând întrebări despre viitorul mişcării şi despre obiceiurile locale.

Locuitorii insulei au primit însă cu mare bucurie cadourile aduse de delegaţia britanică, a precizat Kirk Huffman, întrucât ele „înseamnă că prinţul (devenit rege) Charles vrea ca această relaţie să continue”.

 

Ultima oră