Se închide strada Viitorului - Încep lucrările de modernizare pe tronsonul Târgul Fânului - Moara de Scoarță

Primăria Sibiu va emite, luni, ordinul de începere a lucrărilor de modernizare și extindere a străzii Viitorului, pe sectorul cuprins între străzile Târgu Fânului și Moara de Scoarță. Investiția se ridică la 11,73 milioane de lei, aceasta fiind aprobată la finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Scopul este acela de a optimiza legătura dintre cartierele Gușterița și Reșița și centrul orașului, crescând mobilitatea locuitorilor.  

Se închide strada Viitorului - Încep lucrările de modernizare pe tronsonul Târgul Fânului - Moara de Scoarță

Lucrările vor fi executate de SC Geiger Transilvania SRL și au un grad mare de complexitate și dificultate dat fiind faptul că implică intervenții atât în zona căii ferate, cât și în zona de mal a Cibinului. Acestea includ:

  • coborârea nivelului drumului în zona de sub podul CFR pentru a elimina interdicția de tranzitare a acestui punct pentru autovehiculele cu o înălțime mai mare;
  • lărgirea carosabilului în zona podului CFR la 2 benzi, pentru a elimina obligația circulației alternative
  • modernizarea infrastructurii drumului pe tronsonul menționat.
  • crearea de trotuare în zonele în care lățimea nu permitea înainte amenajarea lor
  • modernizarea sistemului de iluminat public din zonă
  • modernizarea sistemului de preluare a apelor pluviale
  • înlocuirea parapeților dinspre râul Cibin

Se închide strada Viitorului - Încep lucrările de modernizare pe tronsonul Târgul Fânului - Moara de Scoarță

Strada Viitorului, tronsonul dintre strada Târgu Fânului și strada Moara de Scoarță, se va închide traficului în perioada lucrărilor. După ce constructorul primește ordinul de începere, acesta are obligația să organizeze șantierul și să îl semnalizeze corespunzător, inclusiv ocolirile necesare în contextul închiderii acestui tronson de stradă.

VEZI ȘI: Încă un șofer a rămas blocat cu microbuzul sub podul de pe Viitorului

Primăria Sibiu va face publică data exactă de la care traficul se va închide pe porțiunea menționată, cu următoarele precizări:

  • traficul pe strada Viitorului dinspre cartierul Reșița spre centru va fi închis din dreptul străzii Oltului
  • Traficul dinspre str. Moara de Scoarță spre str. Viitorului va fi direcționat obligatoriu la dreapta, spre cartierul Reșița

Municipalitatea anunță din timp această închidere importantă pentru ca șoferii să își poată reconfigura traseele de deplasare pentru a ocoli zona.

Ultima oră

Comentariul meu