Sindicaliştii din Finanţe pichetează joi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC), în intervalul orar 13:00-14:00, nemulţumiţi, printre altele, de finanţarea defectuoasă a activităţii profesionale, sănătăţii şi securităţii la locul de muncă.
Sindicaliştii acuză discrepanţele salariale existente în instituţii (prag de până la 25% doar la salariul de bază, la care se adaugă şi sporuri specifice, în condiţii similare de muncă şi pregătire/specializare), condiţiile de lucru inadecvate, pe alocuri sub standardele de decenţă şi impunerea de obiective instituţionale unui personal subdimensionat (locaţii deservite de doar 4-5 persoane). Totodată, aceştia sunt îngrijoraţi cu privire la neimplicarea angajatorilor/ordonatorului principal de credite în susţinerea finanţiştilor pentru o poziţionare corectă în noua lege a salarizării şi la lipsa dialogului social pe acest subiect, transmite Agerpres.
De asemenea, sindicaliştii sunt nemulţumiţi din cauza necorelării fişelor de post cu realităţile activităţii desfăşurate, de pregătirea profesională continuă deficitară, de sistemele informatice şi structurile IT, greoaie şi uzate moral, precum şi de necorelări salariale în concordanţă cu actualele restricţii/incompatibilităţi şi răspunderi suplimentare pentru diferite categorii de finanţişti (cu referire la proiectul de act normativ ce priveşte responsabilizarea suplimentară a inspectorilor fiscali şi imputarea cheltuielilor de judecată acestora în solidar cu instituţia).
Nu în ultimul rând, finanţiştii acuză lipsa deciziei politice de a se demara elaborarea unui Statut al finanţistului, similar cu al altor categorii de funcţionari care desfăşoară activităţi specifice, precum activitatea desfăşurată de angajaţii sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor.
Pichetarea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC), instituţie cu rol deosebit în administrarea fiscală a celor mai importanţi contribuabil (3.732 contribuabili, având aportul cel mai mare în totalul veniturilor bugetului general consolidat, aproximativ 50%), face parte dintr-o serie de acţiuni sindicale anunţate deja de Sindicatul Naţional Finanţe Publice (SindFISC), care se vor derula la nivel naţional, în perioada 4 – 18 mai 2023.
Astfel, vor fi pichetate sediile sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor şi ANAF din Bucureşti şi din ţară, după următorul program: Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili – joi, 4 mai, orele 13:00; Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Alexandria – vineri, 5 mai, orele 14:00; Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – luni, 8 mai, orele 14:00; Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Sibiu – marţi, 9 mai, orele 17:00, iar Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Deva – miercuri, 10 mai, orele 17:00.
Totodată, sediul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara va fi pichetat joi, 11 mai, orele 13:00; Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova – luni, 15 mai orele 13:00; Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Constanţa, marţi, 16 mai, orele 17:00; Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, miercuri, 17 mai, orele 13:00, iar Ministerul Finanţelor/Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, joi, 18 mai, orele 13:00.