premieră la noaptea muzeelor - se redeschide sala frescă de la brukenthal și sinagoga evreiască din sibiu

Muzeul Național Brukenthal a început pregătirile pentru Noaptea Muzeelor. Anul acesta va avea patru spații, printre care se va redeschide Sala Frescă. Tonul pentru acest eveniment, s-a încheiat un parteneriat între comunitatea evreilor din Sibiu și muzeu pentru a putea restaura Sinagoga din Sibiu. 

premieră la noaptea muzeelor - se redeschide sala frescă de la brukenthal și sinagoga evreiască din sibiu

„Muzeul Național Brukenthal participă cu trei spații  în acest program, astfel în intervalul 18 -23:30 vom deschide Muzeul de Artă Contemporană de pe Strada Tribunei, asta înseamnă expoziția temporară de la parter șase artiști clujeni și depozitul vizitabil de la etaj. Vom deschide Muzeul Cinegetic „August von Spiess” de pe Strada Școala de Înot și vom deschide să spunem așa în premieră Sala Frescă după mult timp închisă, redeschidem Sala Frescă din Piața Mică” a spus Alexandru Chituță, managerul interimar la Muzeului Național brukenthal.

Parteneriat pentru restaurarea Sinagogii din Sibiu

Muzeul Național Brukenthal a încheiat un parteneriat cu comunitatea evreilor din Sibiu, pentru a prelua, organiza și deschide Sinagoga din Sibiu de pe strada Constituției. „Oameni de la Muzeul Național Brukenthal vor fi acolo și vor avea grijă ca acest spațiu să fie deschis. Dorim ca vizita la Sinagogă să aibă și o latură de ajutorare a comunității, așa dar cei care vor vizita și vor dori să facă o donație pentru salvarea și restaurarea Sinagogii o vor putea face acolo. Este o vizită gratuită, însă avem și acest apel de a dona pentru Sinagoga de la Sibiu” a mai spus Alexandru Chituță.

Programul pentru „Noaptea Muzeelor” în cele patru spații oferite de Muzeul Național Brukenthal va fi de la 18 la 23:30, ultima intrare. La miezul nopții, spațiile se vor închide pentru vizitare. La Sinagogă se va putea vizita o expoziție dedicată minorităților, dar și o istorie a construirii Sinagogii din Sibiu.

„Va fi cineva din partea comunității, iar Muzeul Național Brukenthal va deschide și o expoziție temporară în cadrul unui mare proiect în sinagogă. Vom face o scurtă istorie a comunității evreilor din Sibiu și despre o istorie a construirii sinagogii din Sibiu. Va fi doar o expoziție documentară pe panouri cu imagini și text din o parte din piesele pe care ei le mai dețin, care sunt puține. Se va ține atunci, iar apoi în cadrul FITS vom mai deschide Sinagoga în anumite zile pentru ca expoziția să fie admirată. Sunt sibian și știu că mulți sibieni nu au intrat niciodată în sinagogă, așa că e o oportunitate pe care Brukenthal împreună cu comunitatea evreilor din Sibiu o promovează” a spus Alexandru Chituță, managerul interimar la Muzeului Național Brukenthal.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică