Mesaje false în numele Fan Courier - ”Nu vă introduceți datele personale”
(Photo: Cristi Croitoru/ Dreamstime)

Compania Fan Courier avertizează clienții asupra unei noi tentative de fraude a datelor personale, prin intermediul mesajelor de tip SMS.

Compania recomandă tuturor celor care primesc astfel de mesaje şi au în derulare o comandă prin curier să nu dea curs solicitării primite, să nu acceseze linkul de la finalul mesajului primit şi să sesizeze organele de poliţie.

”Dacă primiți mesaje SMS de tipul celor din imagine, vă rugăm să nu accesați link-ul și să nu introduceți datele voastre personale!Există o nouă tentativă de tip SMiShing, prin care atacatorii informatici folosesc serviciul SMS pentru a trimite un link fraudulos către clienți, în scopul obținerii de date bancare de la aceștia. Odată accesat, link-ul vă direcționează către o pagină falsă care copiază întocmai imaginea website-ului nostru oficial.” au transmis reprezentanții companiei.

Recomandări:

  • Asigurați-vă că link-ul este corect (https://www.fancourier.ro/awb-tracking/), cu terminația .ro.
  • Urmăriți orice exprimare îndoielnică sau greșeală gramaticală și verificați numărul de telefon de la care ați primit SMS.
  • FAN Courier nu vă va cere niciodată informațiile de pe card (număr card, dată expirare, cod CVC) sau informațiile personale confidențiale
  • Priviți cu suspiciune orice astfel de solicitare
  • Singurele date ce pot fi transmise în siguranță sunt numele și codul IBAN.
  • Priviți cu suspiciune orice astfel de solicitare și, înainte de a oferi datele cerute, verificați veridicitatea mesajului la cyber.security@fancourier.ro
  • Doar voi vă puteți proteja de astfel de înșelăciuni cibernetice.

Mesaje false în numele Fan Courier - ”Nu vă introduceți datele personale”

Ultima oră

Comentariul meu

Publică