A fost desemnat topul celor mai urâte orașe din România. Corabia, Făgăraș, Constanța, Țăndărei și Giurgiu au primit cele mai multe voturi.
Orașe precum Brașov, Iași, Cluj, Timișoara sau Oradea apar în multe referiri din media sau pe rețelele sociale ca fiind cele mai frumoase din România. Platforma online Reddit a fost „sediul” unei dezbateri între internauții care au vrut să aleagă cel mai urât oraș din România, relatează Adevărul.
Propunerile și motivațiile aduse sunt foarte interesante, chiar dacă, de obice, sunt subiective. Există, însă, și câteva păreri de la persoane care „au luat România la pas” și au ajuns în foarte multe orașe, din toate zonele țării. Dintre toate propunerile, câteva s-au remarcat și au primit cel mai mare număr de voturi.
Constanța, pro și contra
„Constanța. Nu știu cum un oraș cu port, plajă, centru vechi, istorie a ajuns atât de rău. Mereu, când intru, îmi aduce aminte de Bucureștiul de acum 20 de ani +. Poate mi se pare mie, dar șoferii de acolo au un buff +50% bombardieri”, spune unul dintre votanții celui mai mare oraș intrat în top.
Părerea acestuia este contrazisă de un constănțean. „Nu aș da Constanța pe niciun alt oraș, în afara Bucureștiului, din România. Am fost și în Cluj, Timișoara, Iași șamd, dar nu pot zice că aș alege să mă mut din Constanța pentru aceste orașe. Am observat acum că se lucrează mult la drumurile orașului. Traficul e ok și, să fiu sincer, ai ce face. Suntem obișnuiți doar să aruncăm cu noroi, aud și printre prietenii mei constănțeni cum zic că în Cluj e mai bine, după ce s-au întors de la Untold, iar Constanța e o groapă de gunoi. În fine, fiecare are dreptul la opinie, bănuiesc”, spune tânărul de la malul mării.
Prima postare este susținută, însă, de o alta. „De acord. Am fost într-un concediu la mare, acum vreo 3 ani, anume ca să văd și orașul și chiar mă durea inima. M-aș fi mutat acolo pentru mare, dar mi se pare prea depresiv. În toată Europa asta, orașele port sunt capitale sau măcar în top 3 al țării”, a scris internautul.
Giurgiu, alt oraș cu potențial aflat pe listă
Un alt oraș pentru care există premise să fie frumos și dezvoltat este Giurgiu, deoarece se află la malul Dunării și aici ete și podul peste care trece cele mai multe mașini spre Bulgaria. Cu toate acestea, Giurgiu este foarte criticat pe rețeaua socială.
„Tocmai ce am fost la Giurgiu weekendul acesta. Un oraș părăsit, 3 chestii/obiective de văzut în tot orașul, dintre care unul e un parc mai mic decât jumătate din parcul de sector din București. Si haite de câini vagabonzi, de am avut flashbacks la perioada când era plin în București cu ei de îți era frică să mergi prin unele cartiere”, scrie un postac.
O apreciere foarte scurtă, dar plină de umor, este legată de unul din orașele situate într-o zonă frumoasă a țării. „Resița. Face Vasluiul să arate ca NYC”, scrie un alt utilizator al rețelei.
Sunt toate orașele din România la fel?
O altă postare pretinde că toate orașele din România sunt la fel, în afara centrelor istorice. „În primul rând, pot să afirm că toate orașele românești arată, în mare, la fel. Toate au blocuri comuniste, acele blocuri de un gri deprimant, împrejmuite cu garduri, unde sunt 2-3 plante întreținute de pensionarul de la parter. Sigur, unele orașe au un centru frumos (Brașov, Timișoara), dar, odată ce ieși din centrul respectiv, dai exact de același peisaj care e în toate orașele din țară. Practic, dacă te leagă cineva la ochi și te lasă pe aleea unui cartier construit de comuniști, habar n-ai în ce oraș poți fi, dacă te raportezi la arhitectura cartierului. Doar numerele de înmatriculare ale mașinilor te mai scot din dilemă”, se spune în postare.
Un utilizator a fost dezamăgit de Mediaș, pe care îl credea „sora Sighișoarei”, dar și de orașele din secuime. „În secuime, situația e la fel. Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc sunt două orașe gri, parcă abandonate. De înțeles frustrarea maghiarilor de acolo. Nu naționalismul îi împinge să voteze cu UDMR sau să disprețuiască România, ci sărăcia. Am mai trecut prin Băile Tușnad, dar nu știu dacă se poate încadra ca oraș. O stațiune cu peisaje superbe, dar parca blocată în anii ’70. Același comentariu și despre Gheorgheni”, spune internautul.
Un alt personaj care și-a exprimat părerea a spus că Oltenia e ca Italia. Cu orășele mai frumoase în nord și urâte în sud. S-a declarat dezamăgit de Craiova, iar despre Slatina a spus că, dacă ar trebui să filmeze un lung-metraj despre Cernobâl, ar alege Slatina pentru ilustrare.
Corabia, cele mai multe voturi
În fine, o postare vorbește despre mai toate zonele țării și spune că orașele cu peste 200.000 de locuitori sunt în regulă toate, la fel ca secuimea, sudul și nord-vestul Transilvaniei și chiar orașele miniere, care au un farmec aparte.
„În sudul țării, cam țigăneală, oriunde te duci zici că ești la capătul lumii. Orașe rase de comuniști sau sate urbanizate, trafic neorganizat, drumuri sparte și o atmosferă orientală, pline de case vechi, renovate de mântuială, cu polistiren și tablă. Mai sunt și excepții (Drobeta, Brăila, București, Constanța). În Maramureș și nordul Transilvaniei e o țigăneală și sărăcie similară. Aici am găsit cel mai urât (nu trist, nu gri, pur și simplu urât) oraș din România, Borșa. Intrați pe Street View 5 minute și o să vă convingeți”, spune postacul.
„Făgăraş. Îmi pare rău că o spun, zona e superbă dar asfaltul rău, blocurile gri şi atrocitatea aia de biserică îmi zgârie retina de câte ori fac drumul către Braşov”, spune o postare, în timp ce Corabia este „desființată” într-o altă apreciere: „Atmosfera de cimitir, nimeni pe afară, niciun semn de viaţă. Străzi mai rele decât la bulgari, mai multe gropi şi spărturi decât am fire de păr în cap. Cale ferată lăsată în paragină, industria la pământ, evident. 90% din clădiri sunt ori abandonate, ori stau să cadă, gunoaie peste tot. După mine, ar trebui să-și schimbe numele în Epava”.
În cele din urmă, cele mai multe voturi au mers spre Corabia, urmat de Făgăraș, Constanța, Țăndărei și Giurgiu.