FOTO Vis împlinit pentru mai mulți copii defavorizați de pe Valea Hârtibaciu - S-au bucurat de prima tabără la munte

Asociația „HAI din pantofi în bocanci”, împreună cu  Asociația „Tur Alpin” au decis ca împreună să asigure șansa copiilor proveniți din medii defavorizate sau fără posibilități financiare să trăiască experiența unei drumeții „ca la carte”.

Nouăsprezece copii de la Școala Gimnazială Roșia s-au bucurat de un weekend petrecut în munții Cindrel, spre vârful Măgura. Asociația Tur Alpin a facilitat drumul, cazarea, mâncarea cât și diferitele surprize. Prin colaborarea celor două asociații sibiene, copiii de pe Valea Hârtibaciului au participat la prima drumeție montană, o experiență de care cei mici s-au bucurat în întregime și pe care nu o vor uita prea curând.

FOTO Vis împlinit pentru mai mulți copii defavorizați de pe Valea Hârtibaciu - S-au bucurat de prima tabără la munte

Ambele asociații își doresc să asigure și pe viitor astfel de activități dedicate copiilor de pe Valea Hârtibaciului, însă în acest sens au nevoie de susținerea sibienilor. Atât Asociația „HAI din pantofi în bocanci”, cât și Asociația Tur Alpin participă la Maratonul Internațional Sibiu anul acesta pentru a oferi această șansă mai multor copii. „Hai respiră Hârtibaciu” este proiectul pentru care sibienii se pot înscrie la Maraton. „Prin implementarea proiectului ne propunem să organizăm șase evenimente culturale-educative, câte unul în fiecare dintre cele 6 localități componente ale comunei Roșia, începând cu luna iulie 2023”, transmit membrii asociației hârtibăcene.

FOTO Vis împlinit pentru mai mulți copii defavorizați de pe Valea Hârtibaciu - S-au bucurat de prima tabără la munte FOTO Vis împlinit pentru mai mulți copii defavorizați de pe Valea Hârtibaciu - S-au bucurat de prima tabără la munte

Asociația Tur Alpin participă în acest an la Maratonul Internațional al Sibiului cu proiectul „Prima Tabără la Căsuța din Munți”. „În acest an ne dorim să inițiem primele tabere cu copii și adolescenți ai căror părinți nu își pot permite financiar să-i trimită într-o tabără. Copiii și adolescenții vor avea anul acesta parte de o experiență de neuitat în viața lor, depășind granițele comunității din care fac parte și intrarea într-o altă lume, „ cea a muntelui”, spun cei de la Asociația Tur Alpin.

FOTO Vis împlinit pentru mai mulți copii defavorizați de pe Valea Hârtibaciu - S-au bucurat de prima tabără la munte

Citește și: Cele mai interesante proiecte ale Maratonului Sibiului – Tabere pentru copiii defavorizați și prima „casă” pentru pisici abandonate

 

 

 

 

Ultima oră