update: vârstnică din sibiu, căutată de familie - „suferă de demență și s-a pierdut” - a fost găsită
Sursa: Facebook/Crina Tipuriță

O femeie din municipiul Sibiu este căutată de familie și de poliție. Au fost lansate inclusiv apeluri pe rețelele de socializare, astfel încât aceasta să fie găsită. Sibianca, bolnavă de demență, a părăsit centrul pentru persoane vârstnice unde era beneficiară și se pare că s-a pierdut. 

UPDATE 2

Femeia a fost găsită într-un autobuz, în municipiu, și a fost preluată de către reprezentanții centrului din care plecase.

UPDATE 1

Femeia are 85 de ani și a plecat dintr-un centru pentru persoane vârstnice în jurul orei 11:30. De atunci, nimeni nu o mai găsește. Reprezentanții centrului au anunțat poliția după câteva ore.

„La data de 27 aprilie, în jurul orei 17:00, reprezentanta unui centru pentru persoane vârstnice, din municipiul Sibiu, a sesizat I.P.J. Sibiu cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 11:30, o beneficiară a centrului, FLUERAȘ MINERVA, în vârstă de 85 de ani, a plecat voluntar din unitate, fără a mai reveni”, informează Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Semnalmente: înălțime 165 – 170 cm, greutate 70 de kg, păr alb, tuns scurt, poartă ochelari de vedere cu ramă roșie. La momentul dispariției, femeia purta o bluză de culoare albastru închis, pantaloni sport de culoare gri închis, cu două dungi albe verticale pe lateral, încălțăminte de culoare roz (papuci). Nu se cunosc eventuale semne particulare.

Cetăţenii care pot oferi informaţii despre această femeie sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Sibienii sunt rugați ca, în cazul în care o văd pe femeia din imaginile prezentate, să sune de urgență la 112 sau la numărul de telefon 0721969035.

Femeia a plecat de acasă joi, în jurul prânzului, și a mai revenit la domiciliu. Aceasta suferă de demență. „Doamna din imagine suferă de demență și s-a pierdut astăzi la prânz în Sibiu. Este îmbrăcată ca în imagine (bluza bleumarin, pantaloni gri, șlapi roz, ochelari roșii) și din cauza bolii nu știe să ofere detalii despre ea. O caută și poliția, spitalele au fost anunțate, dar dacă o vedeți sau o găsiți, vă rog să sunați la numărul 0721969035”, este anunțul familiei publicat pe rețelele de socializare.

Ultima oră

Comentariul meu