Sibiul din nou gazda ”Expo Apa”, cel mai mare eveniment dedicat industriei apei din sud estul Europei

Sibiu va fi, pentru a doua oară consecutiv, gazda Forumului Regional al Apei “Dunăre-Europa de Est” 2023, cel mai mare eveniment dedicat industriei apei din sud estul Europei.

Sibiul din nou gazda ”Expo Apa”, cel mai mare eveniment dedicat industriei apei din sud estul Europei

Peste o mie de specialiști din domeniu, reprezentanți ai autorităților publice și locale, ai mediului academic precum și producători, constructori și importatori de materiale și echipamente vor fi prezenți în orașul nostru în perioada 23  – 25 mai: ”Suntem onorați să fim din nou gazdele unuia dintre marile târguri europene din domeniul tratării și epurării apei.

Acesta are o importanță deosebită atât pentru comunitatea locală, pentru companiile de apă din țară, cât și pentru oficialități și furnizorii de echipamente din întreaga lume. Sibiul și compania Apă Canal Sibiu au fost alese de către colegii din Asociația Română a Apei ca locație, respectiv organizatori, tocmai pentru că au toate calitățile și pregătirea necesară susținerii cu succes a unui astfel de eveniment internațional” a declarat Directorul General Apă Canal Sibiu, Ing. Vasile Maier.

Programul evenimentului organizat de Asociația Română a Apei împreună cu Apă Canal Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu va fi deosebit de complex, reflectând preocupările pentru introducerea progresului tehnic, facilitarea schimbului de idei și soluții aplicative între manageri, proiectanți, cercetători și operatori de servicii de alimentare cu apă și de canalizare din țară și străinătate. Așa cum precizează dr. ing. Ilie Vlaicu, Preşedintele Asociației Române a Apei, ”A.R.A. promovează politicile din domeniul apei şi strategiile globale în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă, iar scopul Forumului Regional al Apei «Dunăre-Europa de Est» este îmbunătăţirea performanţelor şi creşterea eficienţei tehnice şi manageriale, oferind informaţii de actualitate pentru dezvoltarea sectorului apei din România şi ţările din regiune”.

Sibiul din nou gazda ”Expo Apa”, cel mai mare eveniment dedicat industriei apei din sud estul Europei

Ediția de anul acesta va avea loc la Pavilionul Expozițional REDAL EXPO iar programul cuprinde următoarele evenimente:

  • Expoziţia de specialitate “ExpoApa®” – ediţia cu numărul 23;
  • Conferința Tehnico-Științifică internațională “Industria apei – provocări și perspective”;
  • Seminarul „Finanțarea infrastructurii de apă prin fonduri europene și corelarea programelor de investiții din sector” – organizat în parteneriat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE);
  • Atelierul de lucru internațional “Reglementarea economică a serviciilor de apă” – organizat cu suportul Grupului pentru Economie și Statistică al Asociației Internaționale a Apei (IWA) și al Comisiei Principale Dezvoltare – Economie a Asociației Române a Apei (ARA), cu sprijinul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC);
  • Concursul „Instalare branșament sub presiune”;
  • Sesiuni de prezentări firme;
  • Alte manifestări de interes pentru sectorul serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare.

Ediția de anul trecut a adunat 75 de firme importante din toată lumea, antreprenori și experți în industria apei dispuși să explice cum funcționează echipamentele folosite pentru modernizarea a tot ce ține de rețeaua apă canal. Printre companiile prezente la Expo Apa s-au numărat TDF Pompe, Megger Germany – SEbakmt, Datcomp&Beespeed, Mixel Agitateurs, Phoenix Contact, Polyduct, Hidroserv Ecotrat.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică