Sibiul ar putea avea un centru educațional de promovare a păcii - Volker Reiter: ”Să vedem unde vom găsi ușile deschise pentru această inițiativă”

Reprezentanţii asociaţiilor de hostelling din Germania şi România au făcut primii paşi, în această perioadă, pentru înfiinţarea unui Centru Educaţional de promovare a păcii, unde tineri din toată ţara vor putea învăţa despre tragedii ale istoriei sau despre metode de prevenire a conflictelor, vor face sport şi vor participa la seminarii internaţionale.

Sibiul ar putea avea un centru educațional de promovare a păcii - Volker Reiter: ”Să vedem unde vom găsi ușile deschise pentru această inițiativă”

Preşedintele „Romanian Hostelling” – Asociaţia pentru Drumeţii şi Tabere de Tineret, Volker Reiter, s-a aflat în acest sens la Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai asociaţiei de hostelling din Germania, „The German Youth Hostel Association” – Deutsches Jugendherbergswerk, unde au purtat discuţii despre înfiinţarea acestui centru. Ei au fost primiţi de ambasadorul Germaniei la Bucureşti, care „s-a arătat încântat de această idee”, a precizat Volker Reiter.

„Eu sunt sunt preşedinte din 2014, când s-a şi înfiinţat Romanian Hostelling” – Asociaţia pentru Drumeţii şi Tabere de Tineret, cu sprijinul Asociaţiei Deutsches Jugendherbergswerk din Germania. „Romanian Hostelling” are la ora actuală 8 hoteluri partenere, printre care unul se află şi la Sighişoara – la Burg-Hostel, şi avem în zona de centru încă opt locaţii partenere unde se desfăşoară tabere de tineret şi turism şcolar. Ne aflăm aici pentru a face primii paşi pentru a înfiinţa un Centru Educaţional de promovare a păcii în societate, deci o locaţie unde avem şi 150 de locuri de cazare, săli de seminarii, unde există un program educaţional, unde tinerii pot învăţa de exemplu despre istoria Holocaustului despre metode de prevenire a conflictelor şi astfel de probleme”, a explicat Volker Reiter, notează Agerpres.

Potrivit acestuia, ambasadorul Germaniei este deschis la această idee, pentru că a beneficiat la rândul său de astfel de structuri.

„Avem totodată discuţii la Sibiu cu preşedintele Forumului German, apoi vom discuta la Timişoara cu primarul Dominic Fritz. Ca variante de lucru ne gândim la vestul sau centrul ţării, cred că Sibiu, Braşov sau Timişoara, şi să vedem unde vom găsi şi uşile deschise pentru această iniţiativă. Acest centru educaţional va fi unul modern şi un prim pas pentru dezvoltarea unei reţele în toată ţara. Ambasadorul Germaniei a fost încântat, şi el, când a fost copil, a fost cazat în astfel de structuri”, a spus Volker Reiter.

El a subliniat că partenerii din Germania au o experienţă de 100 de ani şi vor şti să gestioneze proiectul din România, respectiv în ceea ce priveşte dotările sau viitorii angajaţi. „Şi ei ne ajută foarte mult cu know how, şi cei din Germania şi cei din Israel”, a adăugat Volker Reiter.

Reprezentanţii „The German Youth Hostel Association” spun că viitorul centru din România va avea un rol de formare sustenabilă pentru tineri în cadrul activităţilor extraşcolare, provocarea fiind, potrivit acestora, continuitatea învăţământului şcolar în tabere. Totodată, se vor afla în viitorul centru educaţional ucenici din învăţământul dual, în activităţi de „team buliding” şi de start up în cadrul programului de formare duală. Vor fi dezvoltate totodată activităţile sportive, pe model german, iar tineri din România se vor putea întâlni în viitor cu tineri din alte ţări, în cadrul unor proiecte europene şi seminarii.

Bernd Dohn, reprezentant al „The German Youth Hostel Association”, a subliniat că tinerii vor beneficia de dotări şi personal specializat pentru a participa la seminarii pentru conştientizarea Holocaustului.

Bernd Dohn şi Karl Rosner, aflaţi în vizită în România, au subliniat că „The German Youth Hostel Association” are 2 milioane de membri şi are un rol foarte important în societatea civilă, având locuri de cazare care includ persoane cu dizabilităţi, dar şi pentru emigranţii care au venit în Germania.

„Cei mai important grup de oaspeţi sunt elevii şi asociaţia s-a concentrat puternic pe educarea extraşcolară a elevilor. Grupurile de tineri şi familii joacă un rol important în profilul de oaspeţi al asociaţiei. Avem diferite hosteluri dedicate oamenilor cu dizabilităţi, hosteluri inclusive. La toate proiectele actuale şi viitoare trebuie să se construiască fără bariere, să fie accesibile pentru oameni cu nevoi speciale şi un anumit procentaj din camerele construite trebuie să fie fără bariere”, a declarat Karl Rosner.

Pentru viitor, reprezentanţii hostelling-ului din România şi Germania se gândesc la un parteneriat cu ministerele Educaţiei şi Tineretului şi Sportului. „Am avut mai multe discuţii şi cu Ministerul Educaţiei, acum mai mulţi ani, şi cu Ministerul Tineretului. Legislaţia nu este armonizată şi nu prea există dialog interministerial. În viitor, să sperăm!”, a transmis Volker Reiter.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică