Compania de Drumuri efectuează joi, 27 aprilie, recepția finală la terminarea tuturor lucrărilor pe lotul Sibiu-Boița, primul lot al Autostrăzii Sibiu-Pitești.
Lotul 1 Sibiu-Boița cu o lungime de 13 kilometri a fost deschis circulației, cu recepție parțială pe 15 decembrie 2022, iar luni, 24 aprilie au fost terminate toate lucrările incluse în contract : Centrul de Întreținere și Coordonare de la Boița și ,,lucrările de realizare plantații și aliniamente penmtru ghidarea liliecilor. Pentru aceste lucrări a fost convocată Recepția la terminarea lucrărilor în data de 27 aprilie 2023″, conform unui anunț de presă al consultantului TPF Inginerie, scrie Economedia.
Lotul 1 Sibiu-Boița are o lungime de 13 km., două noduri rutiere, 3 viaducte (peste 600 de metri lungime cel de la Tălmăcel), 4 poduri, 21 pasaje inferioare și un pasaj superior, zona de deservire), iar contractul a fost semnat pentru 612 milioane lei, cu 12 luni proiectare și 36 luni execuție. PORR (Austria) a început organizarea de șantier pentru Lotul 4 Curtea de Argeș-Tigveni (10 km.) pe care ar trebui să-l deschidă la sfârșitul anului 2026 sau început de 2027 (44 luni execuție de la emiterea Ordinului pentru Începerea Lucrărilor).
De la Pitești la Curtea de Argeș (Lotul 5) Astaldi ar trebui să termine lucrările în 2025, iar pe lotul 3 Tigveni – Cornetu cu o lungime de 37 km să înceapă execuția cel târziu în vara anului viitor (12 luni proiectare/45 execuție). Pe Lotul 2 Boița – Cornetu (31 km), cel mai greu dintre cele cinci loturi, Asocierea Mapa – Cengiz are termen de proiectare de 18 luni calculat din iulie 2022.