Schimbări majore în Educație - Elevii de clasa a opta ar putea susține examen de admitere pentru liceu

Elevii de clasa a opta ar putea susţine pe lângă Evaluarea Națională şi un examen de admitere la un liceu. Acesta se va da pentru 50% dintre locuri, în cazul liceelor care aleg un examen suplimentar.

Schimbări majore în Educație - Elevii de clasa a opta ar putea susține examen de admitere pentru liceu

Probele de verificare vor avea loc înainte de Evaluarea Naţională şi vor fi notate cu calificativele admis sau respins. Un procent de 10% dintre locuri vor fi ocupate prioritar pe baza rezultatelor obţinute la evaluarea naţională şi conform opţiunilor exprimate, prin repartiţie computerizată, scrie Observatornews.

Dacă proiectele legilor trec de Parlament până în toamnă, prima generație care ar da acest examen de admitere este cea care intră în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024.

Proiectele Legilor Educației se află acum în comisia de învățământ pentru dezbaterea amendamentelor, urmând ca apoi să fie votate în plenul Camerei Deputaților. Urmează dezbateri pe amendamente și în comisia de învățământ din Senat și apoi un vot în Senat.

Calificative în loc de note pentru arte, sport şi religie

De asemenea, CNE solicită să fie acordate calificative pentru disciplinele aferente ariilor curriculare arte, sport şi religie, excepţie făcând profilurile vocaţionale aferente. „Disciplinele corespunzătoare ariilor curriculare arte şi sport sunt axate pe aptitudini, acestea neputând fi evaluate pe o scară de la 1 la 10 în mod obiectiv, la fel cum convingerile sau valorile religioase nu pot fi evaluate folosind aceleaşi criterii. Aşadar, implementarea unui algoritm de calificative, precum mediu/avansat/experimentat, ar putea creşte gradul de obiectivitate în evaluare”, a menţionat CNE.

Preşedintele CNE, Miruna Croitoru, consideră că proiectul de lege poate aduce îmbunătăţiri reale pe partea de acces la educaţie. „Întregul proiect de lege aduce îmbunătăţiri reale pe partea de acces la educaţie, reducerea abandonului şcolar şi desegregare. Astfel, ne întrebăm cum examenul de admitere este în concordanţă cu aceste aspecte. Excelenţa poate fi promovată în mod descentralizat prin centrele judeţene de excelenţă. De ce este necesar un examen suplimentar? Suntem atât de aproape de un mare pas înainte pentru educaţia din România, însă alegem să rămânem pe loc pentru a promova principii demult apuse, precum concursul de admitere. Sperăm ca propunerile noastre să fie luate în considerare şi integrate în forma finală a legii”, a declarat Miruna Croitoru.

Ministrul Educaţiei a spus că legile educaţiei au primit toate avizele şi au intregat punctele de vedere de la experţii ministerelor.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică