Coca-Cola anunță că va crește prețurile sucurilor carbogazoase în 2023
Sursa Foto - NWRadu.ro

Coca-Cola, băutura cu cele mai multe vânzări din lume a obținut rezultate financiare peste așteptări în primul trimestru. În ciuda scumpirilor, compania anunță că va crește prețul băuturilor în acest an.
Compania a declarat în februarie că va creşte şi mai mult preţurile sucurilor carbogazoase în 2023, „în întreaga lume”, dar într-un ritm moderat, chiar dacă rivalul PepsiCo a oprit creşterea preţurilor, relatează portalul de știri ziare.com

Coca-Cola anunță că va crește prețurile sucurilor carbogazoase în 2023

Preţurile medii de vânzare au crescut cu 11% în primul trimestru, a declarat producătorul Fanta şi Sprite, în timp ce volumul de navete a crescut cu 3%.

„Creşterea puternică a volumului ne oferă încredere că impulsul vânzărilor poate continua, deoarece strategiile de vânzări ale Coca-Cola rezonează în rândul consumatorilor”, a declarat Brittany Quatrochi, analist la Edward Jones.

Clienţii Pepsi şi Coca-nu au reacţionat negativ la creşterea preţurilor, datorită dominaţiei lor pe piaţa globală a băuturilor carbogazoase.

Cu toate acestea, într-o convorbire privind veniturile, CEO-ul Coca-Cola, James Quincey, a spus: „Există incertitudine cu privire la modul în care mediul consumatorilor se va desfăşura în cele din urmă în 2023”.

Quincey a mai spus că recenta criză bancară a alimentat şi mai multă incertitudinea cu privire la comportamentele de cumpărare în Europa, în timp ce consumul încă îşi revine la nivelurile de dinainte de pandemie în China, după ridicarea restricţiilor.

Între timp, marja operaţională din primul trimestru a scăzut la 30,7%, faţă de 32,5% cu un an mai devreme, din cauza costurilor de operare mai mari, a cheltuielilor de marketing crescute, a investiţiilor şi a unui dolar puternic.

La conferinţa privind rezultatele financiare, directorii au spus că cheltuielile de transport, precum şi unele costuri cu mărfurile s-au moderat, dar preţurile îndulcitorilor şi sucurilor au crescut.

”Preţurile fiind estimate să se modereze pe parcursul anului, acest lucru ar trebui să vină în tandem cu nivelurile moderate ale inflaţiei mărfurilor, care ar trebui să contribuie la protejarea profitabilităţii”, a declarat Gerald Pascarelli, analist la Wedbush.

Veniturile au crescut cu 4,3% la 10,96 miliarde dolari, depăşind estimările de 10,80 miliarde dolari, potrivit datelor Refinitiv, în timp ce profitul ajustat de 68 de cenţi pe acţiune a depăşit aşteptările de 64 de cenţi pe acţiune.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică