tiktok schimbă regulile - ce filmări vor fi șterse de pe platformă
foto Getty Images

TikTok începe să şteargă filmările care conţin anumite dezinformări. Luna trecută, TikTok a adus modificări regulamentului de utilizare a platformei sociale, care include acum clauze prin care sunt interzise dezinformările legate de schimbările climatice.

Acele modificări au intrat acum în vigoare, iar reţeaua chineză a început să le pună în aplicare şi să şteargă filmările care contrazic datele ştiinţifice, filmări care se regăsesc din belşug în cadrul platformei, scrie portalul de știri ziare.com.

Conform unui raport publicat de NewsGuard anul trecut, pe TikTok circulă o cantitate mare de dezinformări de diverse subiecte, printre care se numără şi schimbările climatice.

Acum, platforma nu va mai găzdui conţinutul care „subminează consensul ştiinţific bine stabilit” pe tema schimbărilor climatice.

Cu aceeaşi ocazie, TikTok a adăugat noi reguli privind conţinutul generat cu ajutorul inteligenţei artificiale. Acesta trebuie marcat acum cu etichete speciale, precum „sintetic”, „fals” sau „alterat”.

Ultima oră

Comentariul meu