se răcește vremea în românia - temperaturile scad până la minus 3 grade în transilvania

 Vremea se va răci din nou în ţară, la finele lunii aprilie. Meteorologii anunţă minime de 6 – 8 grade. Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat, luni, prognoza pentru perioada 24 aprilie – 7 mai, anunță Mediafax.

În prima zi a intervalului se vor înregistra valori termice apropiate de mediile multianuale, respectiv o medie a maximelor de 17…18 grade, apoi se va răci treptat, iar în 26 și 27 aprilie se vor înregistra maxime termice în jurul a 13 grade.

CITEȘTE ȘI: Se schimbă vremea – Ploi și grindină până miercuri în toată țara

După acest interval, deși vor mai fi alternanțe termice, media maximelor va fi în general de 16…17 grade, cu posibile valori mai ridicate spre finalul intervalului. Media temperaturilor minime se va situa între 4 și 6 grade, însă în zilele de 28 și 29 aprilie sunt estimate valori de 1…2 grade, chiar mai scăzute, ușor negative (-3…-2 grade) în zonele depresionare. Vor fi ploi în perioada 24 – 26 aprilie, local însemnate cantitativ pe parcursul zilelor de marți și miercuri (25 și 26 aprilie). Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată și după data de 30.
aprilie.

Vremea la munte

Valorile termice diurne vor scădea treptat de la o medie pentru întreaga zonă de 8 grade în prima zi, până la 4 grade în zilele de 26 și 27 aprilie, apoi se va reveni treptat la 8 grade, posibil mai ridicate spre finalul intervalului de aticipație.

Evoluția va fi asemănătore și în regimul nocturn al temperaturilor, tendința fiind de scădere de la 2…3 grade în prima noapte, până spre valori preponderent negative, la o medie de -4…-2 grade în perioada 27 – 29 aprilie, iar ulterior sunt estimate valori de 1…2 grade. Temporar vor fi precipitații în perioada 24 – 27 aprilie, iar cu o probabilitate în creștere și după data de 30 aprilie.

Ultima oră

Comentariul meu