centrul de plasament „gulliver” se închide - apar două căsuțe de tip familial la șura mare
Captură Google Maps

Centrul de Plasament „Gulliver” din Sibiu urmează să fie închis, iar beneficiarii de aici să fie relocați în căsuțe de tip familial ce vor fi construite la Șura Mare. Consiliul Județean urmărește închiderea centrelor de plasament clasice și deschiderea unor noi tipuri de servicii sociale, eficiente pe termen mediu și lung, pentru dezvoltarea psiho-socio-emoțională a copiilor separați de familie.  

centrul de plasament „gulliver” se închide - apar două căsuțe de tip familial la șura mare

Consiliul Județean Sibiu va închide Centrul de Plasament „Gulliver” până la finalul acestui an. Pentru tinerii și copiii aflați aici se vor găsi alternative mai bune, care să permită dezvoltarea deplină și armonioasă a acestora. Planul este ca tinerii să locuiască în căsuțe de tip familial și să aibă parte de masuri de inserție socio-profesională. 

Astfel, pentru închiderea centrului cu o capacitate de 45 de locuri, CJ Sibiu a încheiat un parteneriat cu Fundația „Hope and Homes for Children România”, care va construi două case de tip familial în Șura Mare. „Prin această convenție, DGASPC Sibiu se obligă să pună la dispoziția HHC România terenul necesar edificării a două căsuțe de tip familial și să asigure utilitățile pentru buna funcționare a imobilelor. Astfel, au fost identificate două parcele de teren în comuna Șura Mare. În prezent, branșamentul pentru rețeaua de apă este în lucru, în cadrul unui proiect derulat de Primăria Șura Mare”, se arată în raportul de specialitate atașat unui proiect de hotărâre ce privește închiderea centrului de plasament „Gulliver”, pe care consilierii județeni îl vor vota în ședința de la finalul lunii. 

Fundația „Hope and Homes for Children România” va cheltui 560.000 de euro pentru construirea celor două case de tip familial. DGASPC Sibiu, prin CJ Sibiu, va avea obligația să execute câte un puț forat pentru fiecare căsuță, pentru a asigura necesarul consumului de apă potabilă, și să suporte cheltuielile legate de aceste lucrări până la emiterea autorizației de construire pentru case. 

În ceea ce îi privește pe angajații de la „Gulliver”, aceștia vor fi mutați în noul Centru de zi.  

Ultima oră

Comentariul meu

Publică