Vremea în următoarele săptămâni - Se întorc ploile

Vreme schimbătoare la sfârșitul lunii aprilie. Se anunță ploi cu caracter torenţial, conform caracterizării climatice a lunii mai. 

Vremea în următoarele săptămâni - Se întorc ploile

ANM a publicat prognoza pentru următoarele patru săptămâni și, potrivit acesteia, avem parte de o primăvară foarte capricioasă, relatează PRO TV.

Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte față de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 24-30 aprilie 2023

Temperaturile vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru final de aprilie, pe întreg teritoriul României, dar prea frig va fi mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice.

Va ploua foarte mult în toată ţara, în special în sud-est.

Săptămâna 1 – 8 mai 2023

Rămâne mai frig decât în mod normal pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Însă ploile îşi revin şi cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale, în cea mai mare parte a ţării.

Săptămâna 8 – 15 mai 2023

Îşi revin şi temperaturile la valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Iar ploile mai dispar din peisaj, aşa că regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile nord-estice, centrale şi sudice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 15 – 22 mai 2023

Temperaturile rămân apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

La fel şi cantităţile de precipitaţii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică