După ce zilele trecut, un minor a scos cuțitul în fața unui profesor de sport, parlamentarii au votat vineri, în comisia pentru învățământ din Camera Deputaților, pentru introducerea unui amendament în proiectele legilor Educației prin care exmatricularea se poate aplica în cazurile grave în care elevii încalcă “normele de disciplină în spațiul școlar, în vederea protejării dreptului la educație a celorlalți beneficiari primari”.
Propunerea a fost făcută de „Grupurile parlamentare PNL + PSD (ME)”, fiind făcute de parlamentari împreună cu Ministerul Educației. Amintim, anterior, în varianta proiectelor legii educației, adoptată de Guvern și trimisă la Parlament pentru dezbatere, ministerul nu susținea exmatricularea elevilor în nici o situație, scrie G4Media.
- În ultimele săptămâni au fost semnalate mai multe incidente grave în școli, de elevi care au rănit sau batjocorit profesori.
- Exmatricularea elevilor a fost interzisă din acest an, prin ROFUIP, pentru că ar îngrădi dreptul la educație.
În proiectul legii Învățământului Preuniversitar a fost reintrodusă exmatricularea, printr-un amendament la art 13. lit 2.
Amendamentul a fost scris de ministerul Educației și susținut de PNL și PSD.
Anterior, în varianta proiectelor legii educației, adoptată de Guvern și trimisă la Parlament pentru dezbatere, ministerul Educației nu susținea exmatricularea elevilor în nici o situație.