Primăria Sibiu începe montarea a 10 stații publice de încărcare a autovehiculelor electrice. Investiția este finanțată în proporție de 90% printr-un program inițiat de Administrația Fondului pentru Mediu.
“Odată cu implementarea acestui proiect, în municipiul Sibiu vom avea 15 stații publice de încărcare a mașinilor electrice și hibride. De asemenea, reamintesc faptul că am depus proiecte pentru obținerea finanțării prin PNRR care includ instalarea a încă 57 de stații de încărcare, acestea urmând să se concretizeze pe măsură obținerii fondurilor și contractării execuției investițiilor” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Lucrările de instalare a stațiilor au fost avizate de Comisia de Circulație până în 30 iunie, fiind necesare lucrări de săpătură în carosabil și trotuare pentru realizarea conexiunilor la rețeaua electrică din zonele respective. Pentru a nu afecta traficul, lucrările care implică suprafața carosabilă din zonele circulate se vor efectua noaptea.
Cele 10 stații duble de încărcare vor fi amplasate în următoarele zone:
- În parcarea Cazarma 90 – 2 stații
- Pe str. 9 Mai, în parcarea de lângă parcul din Piața Gării – 2 stații
- În parcarea din Piața Aurel Vlaicu (din fața băncii Raiffeisen) – 1 stație
- Parcarea de pe str. Rahovei, în zona intersecției cu Aleea Șelimbăr – 1 stație
- Parcarea de pe Calea Cisnădiei, în zona intersecției cu str. Siretului – 1 stație
- Parcarea de pe Calea Șurii Mici, în zona intersecției cu Drumul Ocnei (lângă Direcția Sanitar-Veterinară) – 1 stație
- În parcarea din spatele Centrului Cultural Ion Besoiu – 1 stație
- În parcarea de pe str. V. Cârlova (în fața Stadionului Voința) – 1 stație
Fiecare stație va avea un punct de încărcare multistandard, în curent continuu, la o putere de 50 kW (încărcare rapidă) și un punct de reîncărcare pentru curent alternativ, la o putere de 22 kW (încărcare lentă). Un detaliu tehnic important pentru deținătorii de astfel de vehicule: stațiile sunt prevăzute cu priza curent alternativ Tip 2, cablu de încărcare tip CCS și cablu de încărcare tip CHAdeMO.
Valoarea contractului încheiat de Primăria Sibiu cu firma SC Street Lighting pentru proiectare și execuție (inclusiv montaj) este de 1,5 milioane lei.