O aeronavă care a plecat de la Sibiu spre Karlsruhe, Germania, a aterizat de urgență, marți dimineața, pe un aeroport din Ungaria. Inițial, motivul a fost necunoscut, după care s-a presupus că a fost vorba despre o urgență medicală. În fapt, aeronava a lovit o pasăre.
UPDATE 2
„Zborul a fost deviat la Budapesta pentru o verificare obligatorie a aeronavei, ca urmare a impactului cu o pasăre (birdstrike), raportat de echipaj. În urma inspecției, aeronava ar trebui să își reia zborul spre destinație. Wizz Air își cere scuze clienților afectați, dar siguranța pasagerilor, a echipajului și a aeronavei este prioritatea sa principală”, a transmis, printr-un comunicat de presă, compania aeriană.
UPDATE 1
Avionul ar fi lovit o pasăre, motiv pentru care a fost nevoit să aterizeze pe cel mai apropiat aeroport, potrivit unei cititoare Ora de Sibiu care s-a aflat la bordul aeronavei. „A aterizat pentru că au lovit la decolare din Sibiu mai multe păsări. Așa a anunțat căpitanul, nu a fost nici o urgență medicală”, a precizat o pasageră a zborului respectiv.
Știrea inițială
Zborul Sibiu – Karlsruhe operat de Wizz Air în dimineața zilei de marți a aterizat de urgență pe aeroportul din Budapesta, Ungaria. „Zborul Wizz Air W63783 operat în dimineața zilei de 18 aprilie 2023, cu Airbusul A320 înmatriculat 9H-WAU pe ruta Sibiu – Karlsruhe a aterizat pe aeroportul din capitala Ungariei. Motivul este, momentan, necunoscut”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook BoardingPass.
Ulterior, au venit noi precizări. Se pare că același avion a fost programat să decoleze la ora 09:45 (ora României) din Budapesta spre Karlsruhe. „Așadar, probabil, piloții au decis să aterizeze în capitala Ungariei din cauza unei urgențe medicale”, adaugă cei de la BoardingPass.