O publicație din Germania aduce la lumină noi informații despre deținutul politic ce a lăsat un mesaj între zidurile Cazinoului din Constanța. Publicația Heltauer NAchrichtemblatt a realizat un interviu cu strănepotul lui Julius Marton, după ce în presa românească au apărut mai multe articole despre mesajul ascuns de acesta.
Interviul, publicat în ediția 107/2023 a publicației Heltauer NAchrichtemblatt, a fost realizat de istoricul Konrad Gündisch, care trăiește la München. Acesta l-a intervievat pe strănepotul lui Julius Marton din Germania, dezvăluind astfel mai multe detalii din viața celui care era condamnat politic și se afla la muncă forțată la cazinoul din Constanța în 1952, relatează PRESShub.ro.
„Mă simt legat de toți acei oameni care au fost probabil atinși în suflet de această știre din trecut, scoasă la lumină după 70 de ani. Totul datorită unei bucăți de hârtie care a așteptat șapte decenii într-o cutie de chibrituri într-un perete departe de binecuvântarea lui Dumnezeu și care a fost apoi găsită cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Cererea sa către Dumnezeu a fost îndeplinită și mesajul său a fost dezvăluit posterității în aceste vremuri tulburi. Este încă o dovadă că aparținem cu toții marii familii umane și un alt memento pentru a nu trăi împreună cu războaie și persecuții, ci în pace și înțelegere pe acest pământ frumos” a spus Jan-Paul Marton în cadrul interviului.
Familia a fost emoționată să afle de existența biletului
În presa românească a făcut mare vâlvă vestea că, în timpul lucrărilor de renovare a cazinoului din Constanța, simbolul acestui oraș, a fost găsită o scrisoare scurtă pe care Julius Marton a zidit-o în urmă cu șaptezeci de ani, când a fost nevoit să presteze acolo muncă forțată ca deținut.
Familia Marton a fost profund emoționată de această descoperire. „Tatăl meu, Paul Marton, în vârstă de 88 de ani, a fost destul de emoționat și surprins când m-a sunat. A fost foarte emoționat, poate și conștient că este ultimul dintre mulții copii și nepoți ai lui Julius Marton. A fost o mare surpriză, diverse persoane l-au sunat și au vrut să vorbească cu el – „e un mare eveniment”, a spus el. Pentru el este probabil un semn de viață tardiv din partea unei rude speciale: Julius a fost fratele mai mare cu nouă ani al tatălui său, Peter. Cei doi se revăzuseră probabil în Germania după război și lucrau împreună ca zidari. Peter l-a însoțit pe fratele său Julius până la granița cu România. Ceilalți Marton, sora mea și verii mei, au fost și ei impresionați că un strămoș direct ne-a lăsat să privim atât de adânc în trecutul familiei noastre, al orașului nostru natal și al țării noastre cu această scurtă și în același timp frumoasă mărturie a vremurilor noastre” a spus Jan-Paul Marton.
Amintirea lui Julius Marton a rămas intactă
Jan-Paul avea doar șase ani când străbunicul său a murit, însă amintirea lui a rămas intactă. Acesta a povestit despre o amintire în care mergea împreună cu tatăl său să culeagă ciuperci, iar la întoarcere prin „scările vacilor” îl vizita pe unchiul Julius în Lehmgasse/strada Stupilor și întotdeauna primea o băutură răcoritoare de la soția sa Hermine (mătușa Mine). Julius era un bărbat înalt, subțire, cu ochi albaștri vioi și probabil blond în tinerețe, așa cum se putea vedea încă în părul cărunt, a povestit strănepotul său.
„De asemenea, mergeam în fiecare an, în lunea Paștelui, la cele două fiice ale mătușii Mina și ale unchiului Julius, care încă mai locuiau la fermă, pentru o „stropire” ( obiceiul stropitului cu parfum n.r.) și mă întrebam de ce era acasă și nu era și el la „stropire”, ca aproape toți sașii de sex masculin din Heltau (Cisnădie), așa era tradiția. Azi știu că era deja marcat de boală. Chiar și după moartea lui, am continuat să spunem: „Acum mergem la Julius-Onkel pentru o stropire”. Despre politică și despre perioada petrecută în închisoare nu se vorbea în aceste ocazii” a povestit Jan-Paul.
Julius a lucrat pentru un moșier pe nume Pantelimon
În dosarul de deținut al lui Julius Marton scrie că numele tatălui său era Pantelimon. Un prenume săsesc corespunzător, pe care cei de la Securitate l-ar fi putut romaniza, îmi este necunoscut. Echivalentul maghiar ar fi Pentele, iar numele de familie Márton sugerează de asemenea rădăcini maghiare, scrie PRESShub.ro.
Referitor la acest aspect, tatăl meu lui Jan-Paul își amintește că bunicul său a lucrat pentru un moșier pe nume Pantelimon în Făgăraș, motiv pentru care i se spunea Pantelimon-Marton. Tatăl său, Peter Marton, s-a născut de asemenea în Făgăraș. Pe lângă Julius și Peter, Pantelimon-Marton a mai avut un fiu, Paul, care a locuit la Viena cu familia sa, precum și trei fiice: Annemarie, care a locuit în Orăștie, Grete, cea mai mare s-a născut la Budapesta și a locuit acolo, și Anna, care s-a căsătorit cu Martin Hecker din Cisnădie și a locuit în Kloosgasse.
Arestat pentru că a vrut să fie cu familia sa
Julius Marton a fost unul dintre mulții locuitori din Cisnădie care au fost încarcerați și supuși la muncă forțată în primii ani de teroare ai „dictaturii proletariatului” pentru a stabiliza sistemul comunist. Aceștia sunt cinstiți astăzi ca victime ale dictaturii. Motivul arestării lui Julius apare în dosarul deținutului ca fiind „trecere frauduloasă a frontierei”. Istoricul Thomas Sindilariu bănuiește că Iulius Marton s-a întors la familia sa fie după ce a fost eliberat dintr-un lagăr de prizonieri de război, fie după ce a fost deportat în Uniunea Sovietică prin Germania de Est, ceea ce era interzis la acea vreme. Pentru a se întoarce acasă la familia sa, probabil că a obținut acte false și a fost „turnat”. Apoi a fost arestat pentru „trecerea ilegală a frontierei”.
„După cum a povestit tatăl meu, următoarea anecdotă a circulat în Cisnădie la acea vreme: Când Julius Marton a „înțeles” că vor veni să-l aresteze, s-ar fi ascuns într-un copac de pe pășunea de sus. Când a fost descoperit și tânărul jandarm i-a strigat „Coboară”, Julius i-a răspuns „Tu să vii sus!”. În cele din urmă a fost luat și a ajuns la Canal. Tatăl meu își amintește că odată, împreună cu Julius, au construit o sobă în camera fără încălzire din casa lui Hermann Gündisch și au căutat un acces la șemineu. În timpul lucrării, au descoperit o cameră din vilă în care oamenii se ascunseseră de deportare în 1945. Julius i-a povestit că lucrase în cazinoul Constanța și descoperise multe astfel de camere secrete” a spus Jan-Paul Marton.