Sibiu, locul trei în topul celor mai frumoase locuri de vizitat în Europa - A surclasat zone pitorești din Austria și Franța

Sibiul a fost inclus în topul celor mai frumoase locuri de vizitat în anul 2023, clasându-se peste locuri nominalizate din țări precum Austria sau Franța.

Sibiu, locul trei în topul celor mai frumoase locuri de vizitat în Europa - A surclasat zone pitorești din Austria și Franța

Europa este plină de locuri uimitoare. De la orașe mici cu o istorie bogată până la minunății naturale care îți tăie răsuflarea, aceste destinații te vor surprinde și te vor încânta pentru că sunt unice. Există zece astfel de locuri de vizitat, iar printre aceastea se află și un oraș din România, potrivit publicației Impact.

Orașul din țara noastră inclus în topul locurilor cele mai frumoase  de vizitat din Europa, peste Franța sau Italia, este Sibiul. Acesta se află pe locul trei și este descris ca un oraș pitoresc, cu un centru medieval bine conservat. Are o arhitectură superbă, muzee și străzi pline de viață.

Obiective turisitice în Sibiu

Celelalte locuri din Europa incluse în topul celor de vizitat în acest an se mai află orașul Kotor (Muntenegru), Alentejo (Portugalia), Matera (Italia), Colmar (Franța), Aarhus (Danemarca), Tallinn (Estonia), Mănpstirea Rila (Bulgaria),  Piran (Slovenia) și Hallstatt (Austria).

Orașul Sibiu este un centru cultural și economic important din sudul Transilvaniei și unul dintre cele mai înfloritoare orașe ale zonei. În anul 2007, orașul a fost Capitală Culturală Europeană împreună cu orașul Luxemburg, iar în prezent, Sibiul este unul dintre orașele cu un nivel foarte ridicat de investiții străine din România.

Unul dintre cele mai importante obiective turistice din Sibiu este Podul Minciunilor, pasarela pietonală din centrul istoric al orașului. Despre Podul Minciunilor se știe multe legende, dar cea mai cunoscută este aceea ccare spune că podul „ar avea urechi” dar și „puteri inexplicabile”, iar orice minciună spusă aici se va afla.

Un alt obiectiv este Turnul Sfatului, aflat între cele două piețe importante ale orașului. Acesta a fost mereu considerat un simbol al orașului, pe care turiștii nu îl ratează deoarece la ultimul etaj al este un punct de observație asupra întregului Sibiu.

De asemenea, Parcul Natural Dumbrava Sibiului este la doar patru km de centrul orașului Sibiu și cuprinde peste 100 de specii de plante cu flori, dar și animale precum: căprioare, mistreți, veverițe, dar și păsări. Tot aiaci se regăsește și Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA, dar și grădina zoologică.

Muzeul Brukenthal, cel mai vechi muzeu din România, dar și cel mai mare din sud-estul Europei, este unul dintre cele mai vizitate obiective din Sibiu, fiind deschis de mai bine de 200 de ani. Este primul muzeu din România care a primit Premiul Uniunii Europene pentru Patrimoniul Cultural Europa Nostra în 2010, dar și primul muzeu din țara noastră care a fost admis în Clubul de Excelență The Best in Heriage.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică