Românii consumă foarte puțină carne de miel - Prețurile au început să scadă în apropierea Paștelui

Românii consumă mai puțină carne de miel anul acesta. Prețurile au început să scadă ușor. Mielul viu se vinde la poarta fermei cu preţuri cuprinse între 20 şi 22 de lei/kg, iar carcasa cu 40-50 lei/kg. 

Potrivit acestuia, acum, în apropierea Paştelui, preţurile au coborât uşor, chiar şi în marile lanţuri de magazine, unde carcasa de miel poate fi achiziţionată şi cu aproximativ 38 de lei/kg, relatează Adevărul.

,,Foarte puţin fermieri comercializează mielul în viu la noi în zonă, însă preţul este undeva la 20-22 lei/kg la poarta fermei, în timp ce carcasa se vinde cu circa 40-50 de lei/kg. Faţă de anul trecut aş spune că preţul mielului la poarta fermei e aproape la fel. Într-adevăr în pieţe poate ajunge şi la 60 de lei/kg, pentru că lumea îl preferă, pentru că ştiu că mielul este crescut natural şi cumpăra o bucată bună şi sănătoasă de carne. Românii care mai ţin tradiţia cumpără miel în această perioadă, dar poate nu unul întreg ca în anii trecuţi, ci o jumătate sau părţi din miel”, a declarat Nicolae Cioranu, informează Agerpres.

La cât ajunge preţul la export

Acesta spune că o parte dintre mieii româneşti pleacă şi la export, în această perioadă fiind ceruţi în Ţările Arabe, dar animalele trebuie să aibă o greutate mult mai mare decât cea preferată pe piaţa internă.

,,La export pleacă acum animale mai mari pentru că mieii mici au plecat acum o săptămână pentru Paştele Catolic, în ţările europene. Acum se caută pe partea arabă miei de 30-40 de kg, iar preţul este de 17-17,5 lei/kg pe animal viu. Preţul este să zicem potrivit, nu e bun, nu e rău, este undeva la mijloc. Oamenii care s-au aflat în zone secetoase, unde n-au făcut furaje şi au fost obligaţi să cumpere chiar şi fânul, nu mai vorbim de concentratele de porumb, grâu, orz, au o problemă, faţă de cei din zonele unde s-a făcut ceva producţie. Lucrurile nu sunt super, dar ce putem face?”, a subliniat Cioranu.

Potrivit sursei citate, cea mai mare problemă pentru fermieri este cea legată de preţul ridicat al furajelor, în condiţiile în care grâul şi porumbul au un preţ mult mai mic în prezent.

,,Necazul cel mai mare astăzi este legat de preţul concentratelor pe care noi le cumpărăm de la fabrici şi care este unul foarte mare în raport cu preţul actual al porumbului şi grâului. Răspunsul lor a fost că au furaje cumpărate în septembrie, când preţul era mai mare şi de aceea nu pot să scadă preţul. Eu aş zice că asta e o abureală, dar mergem mai departe. Fermierii s-au obişnuit să finiseze cu furaje granulate – ce-i drept mielului îi merge mai bine, pune un spor mai bun – dar când trage linie şi ia 17 lei/kg vede că are o problemă. O să ne trezim la anul că îl pierdem pe om ca fermier, care va spune că decât să lucreze degeaba, mai bine stă degeaba. Fermierii noştri fac însă asta de zeci de ani datorită microbului din sânge, datorită plăcerii, datorită atracţiei faţă de oaie”, a menţionat Nicolae Cioranu.

Românii consumă puţină carne de miel

Reprezentantul oierilor mai arată că este foarte greu să facă o estimare a numărului de miei care ar putea fi sacrificaţi în această perioadă a Sărbătorilor Pascale, dar în niciun caz nu poate fi vorba de cifrele anilor trecuţi de 2,5 – 3 milioane de miei, mai ales că românii consumă foarte puţină carne de miel, cu precădere doar în această perioadă.

,,S-a simţit creşterea consumului de carne de miel în România atunci când ministrul Agriculturii, Petre Daea, în urmă cu câţiva ani a lansat campania de promovare „Alege Oaia”. Acum şi puterea de cumpărare a românului este scăzută mai ales că iarna aceasta a venit peste el cu facturi majorate la curent, gaze, etc. Românii consumă într-adevăr foarte puţină carne de miel şi eu nici nu mă mir de acest lucru, în condiţiile în care acum dacă mergeţi la un restaurant, poate la unul din 10 găsiţi carne de ovine. În al doilea rând dacă vreţi să luaţi o pulpă de oaie proaspătă să o faceţi un grătar sau ceva pentru ciorbă nu aveţi de unde”, a mai spus acesta.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a autorizat, anul acesta, pentru Sărbătorile Pascale, la nivelul întregii ţări, 28 de puncte temporare pentru sacrificarea mieilor şi 14 crescători de ovine, funcţionarea acestora fiind permisă până la data 15 aprilie 2023. La nivelul întregii există şi 81 de abatoare.

Potrivit ANSVSA, în Bucureşti nu a fost solicitată nicio o cerere pentru amenajarea unor puncte de sacrificare temporare.

 

Ultima oră