Un algoritm dezvoltat în SUA aduce o inovație în medicină. Inteligența artificială Sybil este capabilă să prezică cancerul cu ani mai devreme, cu o acuratețe de 94%.
Sybil este un model de inteligență artificială dezvoltat de Massachusetts Institute of technology (MIT) care poate analiza tomografiile pulmonare și poate prezice unde se va forma cancerul în următorii ani, relatează Mediafax.
Instrument care poate prezice cu o acuratețe de la 86% până la 94% dacă o persoană va dezvolta cancer pulmonar în următorul an. Reprezintă o revoluție în evaluarea riscului de cancer pulmonar, care este unul dintre cele mai mortale tipuri de cancer.
„Este important de știut că, dacă cancerul pulmonar este depistat la timp, rezultatul pe termen lung este semnificativ mai bun. Rata de supraviețuire la cinci ani este de aproape 70%, în timp ce dacă este depistat când este avansat, rata de supraviețuire la cinci ani este de puțin sub 10%”, spune Florian Fintelmann, radiolog la MGCC și coautor al noii lucrări.
Sybil ar putea fi crucial pentru depistarea cancerului pulmonar, deoarece analizează datele din imagini fără asistența unui radiolog pentru a prezice riscul unui pacient de a dezvolta un viitor cancer pulmonar în termen de șase ani.
Co-autorul Lecia V. Sequist, medic oncolog, expert în cancer pulmonar, spune că descoperirile cu Sybil sunt importante „pentru că screeningul pentru cancerul pulmonar nu este folosit la potențialul său maxim în Statele Unite sau la nivel global, iar Sybil ne-ar putea ajuta să umplem acest gol”.
„Următoarea etapă a cercetării va fi testarea Sybil la persoanele cu risc de cancer pulmonar care nu fumează sau care au renunțat la fumat de zeci de ani”, spune Sequist.
Femeile nefumătoare sunt mai susceptibile de a fi diagnosticate cu cancer pulmonar decât bărbații nefumători. La nivel mondial, peste 50% dintre femeile diagnosticate cu cancer pulmonar sunt nefumătoare, față de 15-20% dintre bărbați, se arată pe site-ul MIT.
Sybil nu este încă aprobat de Agenţia americană a produselor alimentare şi medicamentelor pentru utilizare în afara studiilor clinice, dar, dacă va fi aprobat, ar putea juca un rol unic, conform The Frontier Post.