În satele din jurul comunei Sânpetru de Câmpie în Joia Mare se aprind focurile ritualice, din vreascurile rezultate după toaletarea pomilor fructiferi, existând credinţa că acum sufletele celor adormiţi au nevoie de căldură fiindcă se întorc acasă să sărbătorească Învierea Domnului alături de cei rămaşi şi că vor rămâne alături de familii până la Rusalii, la Pogorârea Sfântului Duh.
“Se spune că aceste focuri ar simboliza de fapt focurile torţelor cu care soldaţii romani, ghidaţi de Iuda, au venit să îl prindă pe Iisus în Grădina Ghetsimani. Unii spun că sunt focurile din Grădina Ghetsimani la care se încălzeau ucenicii Lui, iar alţi specialişti avansează teoria conform căreia Paştele este moment de comuniune între cele două lumi: văzută şi nevăzută. Focurile ar fi de fapt un ajutor pentru sufletele morţilor, care vin să sărbătorească Paştile cu cei vii, iar focul ar încălzi aceste suflete.
Există credinţa în lumea satului că acum sufletele celor plecaţi în lumea fără de dor ar veni acasă să sărbătorească cu cei rămaşi şi vor sta aici până de Rusalii, la Pogorârea Sfântului Duh. De aceea, tot ce se petrece în acest interval, cuprinde şi ritualuri pentru cei plecaţi, aşa cum este spre exemplu Paştele Blajinilor. Cert este că această zi este despre focuri şi fum, despre comuniunea cu ceilalţi”, a declarat presei profesorul Mihai Teodor Naşca, un pasionat culegător de folclor din zona de câmpie a judeţului Mureş, relatează portalul de știri ziare.com
În vechime, ne spune Mihai, pe lângă foc, femeile aveau şi o găleată de apă sau o bucată de pâine, ca oaspeţii de dincolo să fie aşteptaţi aşa cum se cuvine.
“În multe zone din Ardeal, ziua de joi, dinaintea Paştelui este aşteptată cu focuri ritualice. Vreascurile adunate anterior prin igienizarea pomilor ori a curţii sunt aşezate într-un loc anume să se usuce pentru a fi aprinse în dimineaţa zilei de joi. Tot satul se cufunda în pâcla fumului. Era un fel de întrecere, care se trezeşte primul dintre fraţi să mergem la aprinsul focului, care de multe ori era sarcina mamei. Am învăţat mult mai târziu, că mama era liantul nostru cu spiritualitatea, că femeia era cea care menţinea căile nevăzute între lumi şi ea avea rolul celui ce împlinea tradiţia purificării”, a afirmat Mihai Teodor Naşca.
El mai spune că Săptămâna Mare are un caracter aparte în perioada Postului Mare deoarece stă sub semnul curăţeniei şi al tăcerii.
Tot în această zi, de dimineaţă, localnicii duc la biserică pomii.
Tradiţia satului mai prevede că vinerea e zi de post negru “şi ar fi bine măcar în această zi să reuşim să nu mâncăm sau să bem apă până la apusul soarelui”, iar în această zi nu se găteşte absolut nimic cu oţet.
Sâmbăta e zi de linişte şi priveghere, este ziua în care se aşteaptă vestea cea mare şi cea mai mare forfotă este în bucătăria fiecărei gospodine.
Alte tradiții în Joia Mare
Joia Mare este cunoscută mai ales, în cultură populară actuală, că ziua în care se înroșesc ouăle; pentru că se spune că ouăle înroșite sau impistrite în această zi nu se strică tot anul. De asemenea, oamenii cred că aceste ouă sfințite și îngropate la moșie o feresc de piatră, potrivit crestinortodox.ro.
Prin Sudul țării, fetele fac câte 12 noduri unei ate, la slujba de Denie, punându-și la fiecare câte o dorința și dezlegandu-le când dorința s-a împlinit. Acesta ață și-o pun sub pernă seară, crezând că-și vor visa ursitul. Tot aici se păstrează obiceiul de a spală picioarele celor din casă, în special copii, de către femeile mai în vârstă.
În Vestul țării, o familie care prepară pâinea pentru Paște, pentru biserica, o aduce acum cu vase noi, cu lumânări și vin, pentru a rămâne până la Paști. Din Joia Mare până în ziua de Paști se zice că nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se toacă.
În plus, se face curățenie generală în gospodării, se mătură curțile, se repară gardurile, anexele, șanțurile sunt curățate de nămol și se adâncesc, iar pomii se dau cu var alb .