interdicție pentru părintele agresor de a încasa alocaţia de stat pentru copii - legea a fost adoptată în parlament

Parlamentul a adoptat miercuri un proiect de lege care permite părintelui căruia i-a fost încredințat minorul printr-un ordin de protecție în caz de violență domestică să încaseze alocația pentru copii. Această măsură are scopul de a sprijini părintele care a suferit violență domestică să poată asigura necesitățile copiilor și să poată oferi o viață mai bună pentru aceștia. Potrivit legii, alocația poate fi încasată de către părintele beneficiar al ordinului de protecție pe durata valabilității acestuia și atâta timp cât copilul are stabilită reședința la acesta.

interdicție pentru părintele agresor de a încasa alocaţia de stat pentru copii - legea a fost adoptată în parlament

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu majoritate de voturi, proiectul de lege care are obiect de reglementare completarea art. 38 din Legea nr. 217/2003, precum şi modificarea Legii nr. 61/1993, în sensul instituirii posibilităţii încasării alocaţiei de stat pentru copii de către părintele căruia i s-a încredinţat minorul spre creştere şi educare, în situaţia emiterii de către instanţa de judecată a unui ordin de protecţie în caz de violenţă domestică, relatează Digi24.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

Potrivit unui amendament, persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri: interdicţia pentru agresor de a încasa alocaţia de stat pentru copii şi încuviinţarea încasării acesteia de către părintele/persoana căruia/ căreia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare sau la care s-a stabilit reşedinţa acestuia. Interdicţia se comunică, de îndată, agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială sau a municipiului Bucureşti, după caz.

Alocaţia este încasată de părintele/persoana beneficiar/beneficiară al/a măsurii de protecţie pe durata valabilităţii ordinului de protecţie şi atât timp cât i-a fost încredinţat copilul, sau în situaţia în care copilul are stabilită reşedinţa la acesta/aceasta, potrivit Agerpres.

Alocaţia de stat pentru copii se plăteşte unuia dintre părinţi pe baza acordului acestora sau a convenţiei autentificate de notar public cu ocazia divorţului ori, în caz de neînţelegere, pe baza hotărârii judecătoreşti sau a ordinului de protecţie emis de instanţa judecătorească, părintelui/persoanei căruia/căreia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare sau la care s-a stabilit reşedinţa copilului.

Alocaţia este încasată de părintele/persoana beneficiar/beneficiară al/a măsurii de protecţie pe durata valabilităţii ordinului de protecţie şi atât timp cât i-a fost încredinţat copilul sau în situaţia în care copilul are stabilită reşedinţa la acesta/aceasta, prevede un alt amendamen1t.

În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Guvernul actualizează normele metodologice de aplicare a Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 577/2008 cu modificările ulterioare.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică