Calea Cisnădiei și strada Justiției intră în reabilitare după Paște

În perioada 18 – 28 aprilie, firma SC Terra Building SA, contractată de Primăria Sibiu pentru efectuarea reparațiilor pe străzi, va începe lucrările înlocuire a stratului asfaltic de uzură pe Calea Cisnădiei, tronsonul dintre str. N. Iorga și str. Gh. Dima. 

Lucrările se vor executa fără închiderea traficului pe acest tronson, dar cu anumite restricții:

  • Traficul auto pe Calea Cisnădiei nu se închide. Se va lucra pe o singură bandă și se va circula pe cealaltă.
  • Traficul pe str. Matei Milo, pe tronsonul dintre str. Piața Prahovei și Calea Cisnădiei, se va închide, ca variantă ocolitoare putând fi utilizat traseul str. Aaron Pumnul / str. Piața Prahovei. Această măsură este necesară în contextul unor intervenții mai ample în intersecția str. M. Milo – Calea Cisnădiei. Precizăm că accesul pe acest tronson va fi totuși permis locatarilor și vehiculelor de urgență.
  • Având în vedere că se va circula pe o singură bandă, iar autobuzele Tursib care circulă pe traseu 1 ,11, 14, 111 nu mai au posibilitatea să oprească în stație, acest traseu va fi deviat pe Calea Dumbrăvii – str. Siretului. Mai multe detalii, aici: https://tursib.ro/news/in-atentia-calatorilor-54

În perioada 18 – 22 aprilie, o altă echipă a constructorului va executa aceleași lucrări pe str. Justiției. În acest caz, lucrările de frezare a stratului vechi de asfalt și așternerea celui nou se vor efectua exclusiv pe noapte, astfel că, pe timpul zilei se va putea circula. Pentru a permite execuția lucrărilor, parcările de pe aliniamentul străzii nu vor putea fi utilizate.

De asemenea, având în vedere utilajele prezente pe stradă, autobuzele Tursib nu vor putea circula astfel încât traseul 3 (Linia Verde) va fi deviat și va ocoli străzile Școala de Înot, Justiției și bulevardul Victoriei. Mai multe detalii, aici: https://tursib.ro/news/in-atentia-calatorilor-54

Precizăm că, în caz de vreme nefavorabilă, lucrările vor fi reprogramate.

Ultima oră