șeful serviciului rutier sibiu, declarat incompatibil de ani – bogdan maxim contestă măsura: „voi acționa pe cale legală”
Sursa: adevarul.ro

Șeful Serviciului Rutier Sibiu, Bogdan Valentin Maxim, a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate (ANI), deoarece, în perioada februarie 2020 – februarie 2022, a ocupat și funcția de vicepreședinte al Asociației Internaționale a Polițiștilor Sibiu. 

Agenția Națională de Integritate (ANI) a transmis, printr-un comunicat de presă, că „un funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, Bogdan Valentin Maxim, a fost în stare de incompatibilitate în perioada 11 februarie 2020 – 3 februarie 2022, întrucât a exercitat simultan cu funcția publică cu statut special (ofițer de poliție – organ de cercetare al poliției judiciare) în cadrul IPJ Sibiu și funcția de vicepreședinte al Asociației Internaționale a Polițiștilor – Secția Română – Regiunea I Sibiu”. 

Bogdan Valentin Maxim, care este șeful Serviciului Rutier Sibiu, spune că el nu a primit încă raportul întocmit de ANI, însă va acționa pe care legală și va contesta măsura. „Eu nu am primit încă raportul de la ANI, doar apare informația pe un comunicat de presă despre situația asta. Când voi primi raportul o sa îmi exercit căile legale de care dispun. Vreau sa rețineți că funcția pe care am avut-o în cadrul IPA (n.red.: Asociației Internaționale a Polițiștilor Sibiu) a fost una neremunerată”, a declarat, pentru Ora de Sibiu, Bogdan Maxim. 

Ultima oră

Comentariul meu