Bisericile din Șelimbăr, Bungard și Mohu au răsunat de cântece religioase. Eveniment cu Mariana Anghel, Ionuț Fulea și Dorel Vișan.
”Veniți, creștini, la rugăciune” este titlul unui concert religios care s-a desfășurat în biserici din Șelimbăr, Bungard și Mohu, la sfârșitul săptămânii trecute.
”A fost un moment oportun, potrivit pentru a începe Săptămâna Mare. Am vrut să întâmpinăm Învierea în post și rugăciune, însă cei care au participat la eveniment cu siguranță și-au bucurat sufletul”, spune primarul Marius Grecu.
Alături de Mariana Anghel, Ionuț Fulea și Dorel Vișan a participat și Grupul Cameral ”Cantores” și Grupul Vocal ”Anghelos”. Regia artistică a fost semnată de Mariana Anghel.