Substanțe interzise vândute pe Telegram - Era cea mai mare rețea de trafic de droguri din România - Peste 10.000 de utilizatori activi

Cea mai mare rețea de droguri din România a fost destructurată de politiștii DIICOT. Pentru vânzarea și distribuirea substanțelor interzise, s-ar fi folosit aplicația de comunicare, Telegram, unde erau activi peste 10.000 de utilizatori.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, grupul infracțional organizat s-a constituit în 2022 la care ulterior au aderat mai multe persoane, în scopul intermedierii legăturii între dealeri de droguri şi consumatori, inclusiv minori. Distribuţia drogurilor ar fost îndreptată spre consumatori tineri, din categoria elevilor şi studenţilor.

„Distribuitorii îşi promovau ofertele de droguri pe această platformă şi astfel se împărţeau zonele de distribuţie, în scopul acaparării a cât mai mulţi clienţi. Administratorul platformei modera discuţiile şi selecta componenţa membrilor grupului. Platforma de comunicare avea capabilitatea de a genera în jur de 40.000 – 50.000 de mesaje zilnic, majoritatea fiind legate despre modalităţile de distribuţie a drogurilor, consum, zone de distribuţie, dar şi despre efectele drogurilor”, menţionează DIICOT, relatează euronews.ro.

Substanțe interzise vândute pe Telegram - Era cea mai mare rețea de trafic de droguri din România - Peste 10.000 de utilizatori activi

În urma percheziţiilor, care au vizat în principal dealerii, sursa citată arată că au fost identificate şi ridicate sumele de 17.500 de lei, 110 dolari şi 100 de euro, cantitatea de 3,5 kilograme de canabis, 20 de telefoane mobile, 2 cartuşe de 9 mm, 20 de grame de substanţă pulverulentă de culoare albă (NSP), 228 de comprimate de ecstasy şi 48 de timbre LSD, drogurile identificate având ca destinaţie în special comercializarea stradală

Ultima oră

Comentariul meu

Publică