Proprietarul de centre comerciale NEPI Rockcastle a obținut o finanțare verde în valoare de 200 de milioane de euro, pe o perioadă de cinci ani, de la Erste Group Bank AG și Raiffeisen Bank S.A, a anunțat compania.
Împrumutul, semnat în martie 2023, se încadrează în categoria finanțărilor verzi, îndeplinind criteriile de contribuție substanțială la atenuarea riscurilor climatice. Atât Mega Mall, cât și Promenada Sibiu beneficiază de certificări sustenabile “BREEAM In-Use”, calificativ Excelent, și de atestate de performanță energetică de Clasa A, scrie Forbes.
În cadrul tranzacției de finanțare, NEPI Rockcastle a fost consiliat de firma de avocatură Dentons Europe – Zizzi-Caradja și Asociații SPARL, iar consorțiul bancar a fost asistat de Wolf Theiss Rechtsanwalte GmbH & Co KG.
Noua finanțare va fi folosită pentru a rambursa liniile de credit utilizate pentru achizițiile centrelor comerciale Forum Gdansk și Copernicus Shopping Centre din Polonia, finalizate în decembrie 2022. Ulterior rambursării, capacitatea totală a acestor facilității de credit de tip revolving a Grupului va fi restabilită la 620 de milioane de euro.
“Prin noua finanțare verde în valoare de 200 de milioane de euro, alături de alte surse de finanțare și capital ale Grupului, am stabilit o structură de capital diversificată și bine echilibrată, care va susține ritmul de creștere a activității noastre.”, a precizat Rüdiger Dany, CEO, NEPI Rockcastle.
NEPI Rockcastle este cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de centre comerciale cotat la bursă din Europa Centrală și de Est, deținând un portofoliu de retail de peste 2.000.000 mp în nouă țări din Europa Centrală și de Est. Portofoliul din România reprezintă 36% din total, cea mai importantă pondere, urmat de cel din Polonia, cu 28%.