Întârzieri la lucrările de modernizare a Secției Neurologie - Cîmpean: „Am avut neșansa colaborării cu un constructor care nu a putut să achite obligațiile contractuale”

Au fost finalizate lucrările de modernizare și reabilitare a Secției  de Neurologie de la Spitalul Județean Sibiu. Acestea au fost finalizate cu o întârziere de un an și 7 luni, din cauza primului constructor care nu a achitat obligațiile contractuale.

În cadrul unei conferințe de presă susținută marți, 11 aprilie, Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a transmis faptul că lucrările nu au fost finalizate la termenul prevăzut inițial din cauza primului constructor, care nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale. „Fondurile au fost obținute la finalul anului 2017, pentru ca după parcurgerea procedurilor de licitație să fie desemnat în anul august 2018 primul constructor, respectiv Asocierea Construcții SA – Sferacon SRL. Din păcate, pentru că se mai întâmplă și aceste lucruri atunci când ai investiții, am avut neșansa colaborării cu un constructor care nu a putut să se achite de obligațiile contractuale. Nu a respectat graficul de lucrări, nu a reușit să mobilizeze suficient personal și nu a putut gestiona eficient activitatea pe timpul pandemiei” a transmis sursa citată.

Doar 5% din lucrări finalizate în 22 de luni 

Durata inițială a contractului a fost de două luni pentru proiectare și de 22 de luni pentru execuție. În 22 de luni, constructorul a reușit să predea documentația tehnică și să realizeze doar 5%  dintre lucrări, majoritatea fiind demolări.

„În aceste condiții am ajuns să reziliem contractul și să demarăm o nouă licitație pentru desemnarea unui alt constructor. Asta a însemnat 10 luni până la momentul la care un nou constructor a semnat contractul de execuție al lucrărilor. Ajungem astfel ca de la momentul semnării primului contract, august 2018, până la cel de-al doilea, martie 2021, să avem o perioadă de doi ani și 8 luni în care s-au făcut doar un proiect tehnic și 5% dintre lucrări” a spus Daniela Cîmpean.

Cel de-al doilea contract a fost semnat în 2021, iar lucrările au fost finalizate în 20 de luni. „În martie 2021 Asocierea Total NSA AG Construct – Technical Hospital Solutions – Pro Hart Group, a preluat acest șantier și a reușit să facă restul de 95% din lucrări în 20 de luni și jumătate, inclusiv lucrările suplimentare date de starea avansată de degradare a acoperișului și a planșeelor, necunoscute la momentul demarării lucrărilor” a mai adăugat Daniela Cîmpean. 

Lucrarea a fost finalizată în 3 ani și 7 luni, deși acesta a fost inițial estimată la 2 ani. Pentru primul constructor au fost aplicate penalizări și a fost emis document constatator negativ. Asocierea Construcții SA – Sferacon SRL a dus acest demers în instanță, unde a câștigat procesul.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu