Șoferi băuți prinși în weekend pe șoselele din Sibiu - Unul s-a răsturnat cu mașina în șanț
Foto Arhivă

Polițiștii sibieni au desfășurat ample acțiuni, în perioada 7-9 aprilie, în scopul menținerii siguranței traficului rutier pe raza județului Sibiu. Cu ocazia activităților derulate, au fost constatate 19 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 24 de permise de conducere, au fost retrase 15 certificate de înmatriculare și au fost aplicate 470 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 150.000 de lei. Mai mulți șoferi au fost depistați băuți la volan.

Primul șofer băut a fost depistat în data de 8 aprilie, în jurul orei 14:00, pe strada Gării din orașul Săliște. Omul, în vârstă de 62 de ani, era în trafic cu o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. „În cauză, la nivelul Poliției Orașului Săliște, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În aceeași zi, în jurul orei 18:00, în localitatea Șelimbăr, polițiștii rutieri au oprit un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 59 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, la nivelul Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În noaptea de 8 spre 9 aprilie, în jurul orei 00:15, pe raza orașului Tălmaciu, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au oprit pentru control un moped condus pe DN 7 de către un localnic în vârstă de 25 de ani. În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a stabilit că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Mai mult decât atât, testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. El s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

În 9 aprilie, în jurul orei 22:45, în timp ce conducea un autoturism pe DC 24A, Hoghilag, un tânăr în vârstă de 22 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică