Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a anunțat, la emisiunea „În Fața Ta” de la Digi24, că în această lună încep lucrările la primul tunel la nivel de autostradă din România, pe autostrada Sibiu-Pitești, pentru care toate contractele sunt semnate.
”Pentru Pitești – Sibiu avem în sfârșit toate contractele semnate. Avem pentru prima dată, în premieră, un tronson montan pentru care începem execuția. Am emis autorizația de construire, încep luna aceasta lucrările la primul tunel la nivel de autostradă din România,” a declarat Ionel Scrioșteanu, relatează Digi24.
Despre stadiul lucrărilor la autostrada Comarnic – Brașov, Ionel Scrioșteanu a menționat că se lucrează la o variantă optimizată, iar până la sfârșitul acestei luni se așteaptă o propunere din partea proiectantului. „Pentru Comarnic – Brașov s-a mers dintr-o extremă în alta.
S-a recontractat studiul de fezabilitate, primul contractant, un proiect foarte scump de peste 8 miliarde de euro și s-a solicitat o variantă optimizată. La ea se lucrează în momentul acesta. Până la sfârșitul acestei luni vom avea o propunere din partea proiectantului și vom ști cât ne costă și care e varianta optimă pentru a fi construită. Anul viitor ar trebui să avem un studiu de fezabilitate aprobat pentru Comarnic-Brașov,” a precizat Ionel Scrioșteanu.