Campionii weekendului la beție - Șoferi pe drumurile din Sibiu cu alcoolemie de peste 1 la mie
Sursa: unsplash.com

Doi șoferi au fost „campioni” la beție în weekend. Aceștia au fost prinși la Axente Sever și în Mediaș, la volan, cu o alcoolemie de peste 1 la mie. Ambii s-au ales cu dosar penal. 

Primul șofer prins pe picior greșit are 42 de ani și este din Axente Sever. Acesta s-a urcat la volan, deși era băut bine, și a acroșat o mașină în trafic. „La data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 18,30, în timp ce conducea un motocultor pe strada denumită popular Suseni, din localitatea Axente Sever, un localnic în vârstă de 42 de ani nu a păstrat o distanță laterală de siguranță față de un autoturism condus din sens opus și l-a acroșat ușor”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale, însă testarea șoferului motocultorului a indicat un rezultat de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii Secției de Poliție Rurală Axente Sever au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. 

Tot în weekend, după miezul nopții, un bărbat din Neamț a fost oprit în trafic la Mediaș de către polițiști. Acesta avea o alcoolemie de peste 1 la mie. „La data de 10 aprilie a.c., în jurul orei 01,00, tot în municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Horea de către un bărbat în vârstă de 40 de ani, din județul Neamț. Testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spune Welter. Ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică