Câinii polițiști care prind infractorii din Sibiu - Structura de elită, unică în România
Sursa: Agerpres

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu se mândrește cu zece câini polițiști. Buni camarazi și parteneri în munca pe care o desfășoară în slujba cetățenilor, aceștia îi ajută pe cei patru polițiști din Grupa de Intervenție Canină din Serviciul de Ordine Publică să prindă infractorii. Structura de elită este unică în România. 

IPJ Sibiu are zece câini polițiști – „Avem o relație tată-fiu”

Max, Thor, Tim, Max, Ygor, Tin, Mars, Kara, Cov şi Buk sunt cei zece câini de elită de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. Coordonatorul acestei structuri, Gabriel Nicolae Ivanov, lucrează cu doi dintre aceștia. Pentru el, câinele polițist reprezintă cel mai bun prieten, camaradul de la serviciu și recunoaște că îl tratează ca pe propriul copil, scrie AGERPRES. 

YouTube video

„Pentru câinii noștri, universul suntem noi, cei care lucrăm cu ei, cei care îi plimbăm. Noi suntem și prieteni, camarazi, avem o relație de tată-fiu, pentru că, odată ce l-ai crescut de la vârsta de trei luni, este imposibil să nu te impui așa cum face şi un tată în faţa copilului lui. În momentul de faţă, acasă am şapte câini, doi dintre ei sunt foşti câini de serviciu. Câinele este cel mai sincer prieten pe care îl ai, îţi simte trăirile, îţi simte supărările”, a declarat pentru AGERPRES Gabriel Nicolae Ivanov.

Ivanov face echipă cu câinele lui de patru ani, o femelă specializată să depisteze transporturile ilegale de tutun, dar care este în prag de pensionare. În paralel, poliţistul îl are drept camarad pe Ygor, specializat în a lua urma infractorilor. De când se află la IPJ Sibiu, din 2019, Ivanov a lucrat cu patru câini poliţişti, cu ajutorul cărora a reuşit să prindă peste 60 de infractori. „Pregătirea cu Ygor am început-o de la trei luni de zile, specializarea pe care o are este prelucrare urme de miros. La noi, câinii prelucrare urme de miros sunt numiţi câini universali, ei au componenta de agresivitate şi pot fi folosiţi şi la intervenţiile operative pe care le avem noi. Cu cei patru câini pe care i-am avut la Inspectoratul Judeţean Sibiu am reuşit să prind peste 60 de autori de fapte. Au fost situaţii în care colegii criminalişti nu au găsit nimic la faţa locului, iar cu ajutorul câinelui de serviciu, Odev îl chema pe câinele meu, am avut cele mai bune rezultate pe partea de prelucrare de urme”, povesteşte Gabriel Nicolae Ivanov.

În 2006, când lucra la Poliţia de Frontieră, Ivanov a fost salvat de câinele cu care făcea echipă atunci. „Când eram la Poliţia de Frontieră, în 2006, am fost atacat de nişte autori cu un topor, iar câinele a intervenit fără somaţie, pentru a mă apăra şi mi-a salvat viaţa”, îşi aminteşte el.

Cei zece câini se află într-un adăpost construit special pentru ei, în curtea unei societăţi comerciale, la marginea municipiului Sibiu. „Această structură este unică în cadrul Poliţiei Române în momentul de faţă. Este o structură pilot şi diferenţa dintre noi şi alte structuri este că competenţa noastră este generală la nivelul judeţului şi, pe lângă asta, eficienţa activităţii desfăşurate de noi, fiind omogenizaţi într-o singură locaţie, eficienţa este mult mai bună pentru că putem deveni operativi şi într-un timp mult mai scurt pentru soluţionarea cauzele pe care le avem noi. Deci activitatea noastră reprezintă inclusiv partea de cercetare la faţa locului cu câinii de urmă, partea de măsuri de ordine pe care o desfăşurăm cu câinii, inclusiv partea de controale şi verificări pe linie de poliţie rutieră”, explică Gabriel Nicolae Ivanov.

Câinii au fost solicitați și în alte județe

Şi pentru că sunt buni în activitatea pe care o desfăşoară, câinii şi poliţiştii din IPJ Sibiu au fost solicitaţi în ultimii ani şi de colegii lor din alte judeţe. „În ceea ce priveşte activitatea noastră, în funcţie de situaţia operativă din judeţe, am fost solicitaţi. Suntem dispuşi să mergem să sprijinim colegii în alte judeţe, unde nu există astfel de structuri. Am fost chemaţi la Hunedoara, la Alba. Au mai fost situaţii în care ne-am apropiat de limita cu judeţul Vâlcea”, a arătat el.

Cei zece câini sunt specializaţi în prelucrarea urmelor de miros, sunt câini de intervenţie şi câini de detectare tutun. În prezent, cei patru poliţişti din această structură de elită a Poliţiei Române antrenează câinii pentru a avea dublă specializare, pentru o eficienţă sporită. „Conceptul pe care încercăm să îl implementăm împreună cu conducerea Inspectoratului Sibiu şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române este acela de dublă specializare la câini, ceea ce ar aduce un plusvaloare pentru întreaga activitate a Poliţiei Române şi a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu”, a adăugat Ivanov.

Spre exemplu, câinele său este învăţat acum să detecteze mirosul cadavrelor, ceea ce ar ajuta foarte mult atunci când sunt căutate persoane date dispărute. „Câinele meu face prelucrare urmă de miros şi având componenta de agresivitate poate fi folosit şi în intervenţii punctuale şi în partea de patrulare. Aş interveni cu o parte de identificare miros cadavru, ceea ce ne-ar sprijini în activitatea de căutare”, ne-a declarat coordonatorul Grupei de Intervenţie Canină de la Sibiu.

Kara a identificat un hoț

Kara este una dintre căţeluşele poliţiste din echipa operativă canină de la IPJ Sibiu. Ea face echipă cu agentul şef de poliţie Valentin Silviu Putinei, care lucrează în structura canină încă de la început, din 2019, de la înfiinţare.

„Am în dotare un câine ciobănesc german, o femelă, Kara, are trei ani. Mi-a fost dată în dotare de la vârsta de trei luni. Împreună am efectuat predresajul, ataşamentul, iar anul trecut împreună cu Kara am absolvit cursul de specializare, conductor şi câine prelucrare urmă de miros. În prezent, ne desfăşurăm împreună activitatea cu rezultate destul de bune şi pe viitor ne dorim să ajutăm cât mai mult comunitatea prin aplicarea legii, prin conştientizarea faptului că aceşti câini, pe care noi îi avem în dotare, nu sunt obiecte, ci sunt suflete. Căutăm să apropiem cât mai mult oamenii de noi, să ne apropiem şi noi de ei, avem acum posibilitatea cu ajutorul câinilor, când facem servicii de patrulare, de menţinere a ordinii publice, cu ocazia evenimentelor desfăşurate în municipiul Sibiu. Atragem în special copiii, de noi şi de căţeii noştri, cărora le place să socializeze cu aceştia, dar în principal activitatea noastră este de depistare a făptuitorilor de furturi şi alte infracţiuni săvârşite uneori chiar şi cu violenţă şi să nu uităm de persoane dispărute, unde aportul nostru prin activitatea cu câini de serviciu duce de cele mai multe ori la găsirea persoanelor dispărute, pierdute”, a declarat pentru AGERPRES Valentin Silviu Putinei.

Poliţistul îşi aminteşte de prima acţiune a Karei, dusă cu succes la capăt. „În primul rând, după ce am terminat cursul anul trecut, am fost solicitaţi la un furt din locuinţă, cu un prejudiciu destul de ridicat. A fost prima solicitare a câinelui meu de serviciu, Kara. Aceasta a prelucrat foarte bine urma de miros, deşi locul fusese contaminat, am dat urmă de la un obiect metalic şi Kara a parcurs un traseu care ulterior a dus la identificarea persoanei vinovate de săvârşirea furtului”, relatează el.

Sursa: AGERPRES

Ultima oră

Comentariul meu