Adolescentă dispărută din Alțâna - Dacă o vedeți pe Tuța Maria, anunțați poliția

O adolescentă în vârstă de 16 ani a fost dată dispărută de familia. Fata a plecat de la locuința sa din satul Benești, comuna Alțâna, vineri seara, și nu s-a mai întors acasă. Dacă o vedeți, anunțați poliția!

Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 16 ani, care a plecat de acasă fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

„La data de 7 aprilie a.c., în jurul orei 22,00, polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 21,00, fiica sa, CIURARIU TUȚA MARIA, în vârstă de 16 ani, a plecat voluntar de la domiciliu, din satul Benești, comuna Alțâna, jud. Sibiu, fără a mai reveni acasă”, informează Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Semnalmente: înălțime 155 cm, greutate 50 de kg, ochi albaștri, păr șaten, lung.

În momentul plecării, minora purta rochie lungă de culoare roșie, cu imprimeuri florale, bluză de culoare albă și vestă din piele, de culoare roșie. Nu se cunosc eventuale semne particulare.

Cetăţenii care pot oferi informaţii despre această minoră sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Ultima oră