dispariția angelikăi maurer, învăluită în mister - căutată de două luni în sibiu, studenta e de negăsit - „m-am întâlnit cu ea înainte să plece”

Angelika Maurer, tânăra în vârstă de 25 de ani din Sibiu, este dispărută de aproape două luni, iar pe măsură ce zilele trec, misterul se adâncește. Indicii noi care să conducă la depistarea acesteia nu există, ci doar vechile descoperiri – cum sunt telefonul găsit în Pădurea Dumbrava și laptopul din camera de cămin în care locuia – care sunt supuse unei percheziții informatice aflată în prezent în „analiză detaliată”. Odată cu finalizarea examinărilor de specialitate, ar putea fi depistate detalii importante pentru anchetă. 

Nu există noi indicii care să conducă la depistarea Angelikăi Maurer, studenta dispărută din Sibiu în 8 februarie. În ultimele două luni, polițiștii au căutat-o în mai multe zone din oraș, în Parcul Sub Arini, în Pădurea Dumbrava, în lacul din Muzeul în aer liber, dar și la fermele, stânele, spitalele și mănăstirile din județ. Cercetările nu duc însă nicăieri. Telefonul pe care polițiștii l-au găsit în pădure la finalul iernii ar putea ascunde detalii importante, iar în acest sens el este analizat în detaliu de anchetatori. 

Dispărută la două săptămâni de la ziua ei de naștere

Angelika a împlinit 25 de ani cu două săptămâni înainte să dispară, relatează Libertatea. Și-a sărbătorit ziua de naștere la căminul din Sibiu, însă niciunul dintre colegii de palier nu a știut că ar trebui să-i ureze „La mulți ani!”. Locuia singură în cameră, susține un coleg, și era retrasă. „Ieșea afară ca să fumeze, după ce se însera. Și atunci, mai vorbeam cu ea, însă despre lucruri legate de școală, niciodată despre viața personală. Nu am văzut-o să primească vizite sau să vină cu cineva la cămin”, a spus vecinul de palier. 

N-a mai fost la cursuri din decembrie 

Tânăra este din Jibert, județul Brașov. Mai are trei frați și, de patru ani, este orfană de tată. La scurt timp după decesul părintelui, s-a înscris la Institutul de Teologie Protestantă și s-a mutat în Sibiu, locuind la cămin. 

Licența ar fi trebuit să o susțină în anul 2021, dar acest lucru nu a fost posibil din cauza restanțelor. „Cred că avea, cu totul, vreo 15. Trei restanțe erau doar la materia mea, «Istorie bisericească»”, a spus profesorul Andras Bandi pentru Libertatea. „Nu lua examenele, pentru că nu se prezenta la ele. Avea un blocaj, ori de câte ori i se cerea să facă ceva. Începea semestrul «power» (n.red.: în forță), dar când se apropia vremea să dea socoteală, să facă ea ceva, se retrăgea și se închidea în camera ei”, a explicat profesorul.

CITEȘTE ȘI: Noi detalii despre studenta dispărută la Sibiu – Mărturii de la colegii de cămin – Angelika era o persoană retrasă

Institutul de Teologie Protestantă are la parter sălile de curs, iar la etajul I, camerele în care locuiesc studenții. Un coleg de facultate își amintește de o zi în care „Angelika trebuia să prezinte un referat. Avea nevoie de notă, ca să poată intra în examen și să-și ia restanța, dar n-a mai venit la seminar. Profesorul m-a trimis să văd ce e cu ea. Am urcat, i-am bătut la ușă, iar ea mi-a zis că nu s-a putut trezi din somn…”. 

Potrivit colegului, Angelika „dădea impresia că nu o interesează școala”. Același băiat a declarat că nu s-a mai prezentat la cursuri din decembrie. 

Un coleg s-a întâlnit cu ea înainte să dispară 

Cu o seară înainte de dispariție, studenta a mers la cumpărături și a achiziționat alimente și o rezervă pentru țigara electronică. Apoi, în timpul nopții, ea a mai părăsit căminul de două ori, lucruri ce au putut fi probate cu ajutorul camerelor de supraveghere. Angelika a ieșit pe hol între orele 02:00 și 04:00, conform surselor apropiate anchetei. În aceeași noaptea, la una dintre ieșiri, fata s-a intersectat și cu un vecin de palier. 

„Am învățat toată noaptea și, pe la ora 4:30, am ieșit afară, ca să fumez o țigară. Pe scări, m-am întâlnit cu Angelika, care urca spre camera ei. M-am și speriat, nu mă așteptam să mă întâlnesc cu cineva. N-avea niciun bagaj și era îmbrăcată în negru. «Ce faci, Angelika?», am întrebat-o. «Bine», mi-a zis ea. După trei ore a dispărut”, a povestit colegul de cămin. 

În dimineața zilei de 8 februarie, fata a dispărut. Nimeni nu și-a pus vreun semn de întrebare în acea zi. Era miercuri. Două zile mai târziu, vineri, administratorul căminului i-a lăsat un bilet în ușă pentru a-i aminti să își plătească cazarea pe luna ianuarie. Weekendul a trecut, iar biletul era tot acolo, astfel că administratorul a sunat-o pe mama studentei. Femeia nu a reușit să dea de Angelika, astfel că și-a sunat fiul care locuiește la Sibiu. În 13 februarie, și acesta a mers la cămin, lăsându-i un bilet în ușă. 

VEZI AICI IMAGINI DIN DIMINEAȚA DISPARIȚIEI

Pe 15 februarie, fratele a mers la poliție și a reclamat dispariția surorii lui. 

Verificări în camera de cămin. Ușa, blocată cu sigiliu

Primul loc unde au căutat-o polițiștii pe Angelika Maurer a fost camera de cămin. anchetatorii au ridicat toate mijloacele de probă care ar fi putut conduce la depistarea ei, inclusiv probe capilare. S-a constatat însă că toate urmele și amprentele din încăpere erau ale studentei. Ușa are acum sigiliu pe ea. 

Obiectele personale, poziționate bizar

Anchetatorii s-au îndreptat și către spitalele din județ, pentru a vedea dacă tânăra s-a internat în vreo unitate spitalicească. Nici aici nu au fost găsite detalii suplimentare.

Ulterior, a fost periată, în repetate rânduri, și Pădurea Dumbrava, loc unde anchetatorii au găsit mai multe bunuri ale fetei: ochelarii de vedere, portofelul cu acte, telefonul mobil și țigara electronică. Toate acestea nu erau puse în același loc, ci aruncate la o distanță de o sută de metri una față de cealaltă, puse în triunghi. Mai mult, sursele Ora de Sibiu spun că lucrurile au fost mai degrabă „plantate”, așezate în poziții nefirești, de parcă au fost amplasate în așa fel încât Angelikăi să i se piardă urma.

CITEȘTE ȘI: Peste 350 de oameni au căutat-o pe Angelika în pădure 

În prima zi, 24 februarie, s-a găsit portofelul fetei. Înăuntru erau buletinul, cardurile „și 120 de lei”, spune Alin Bozan, voluntar Rescue 4X4 și fost detectiv particular. A doua zi, pe 25 februarie, la circa 150 de metri de locul în care se afla portofelul, a fost descoperit telefonul. „Era închis, pus pe o buturugă”, își amintește Bozan. Ultima descoperire din pădure a fost și cea mai bizară, spune bărbatul „În a treia zi de căutări, pe 27 februarie, am găsit țigara electronică. La un metru în stânga, pachetul gol, de culoare verde. Și în față, la 2,5 metri, erau cheile de la cămin, cu un breloc roșu. Țigara electronică era așezată pe frunze, în poziție perfect verticală. Cum a ajuns așa?! În ziua în care studenta a dispărut, era zăpadă în pădure. Între timp, ea s-a topit, dar e imposibil ca țigara, pusă pe zăpadă, să fi rămas în acea poziție verticală”, spune Bozan pentru Libertatea. 

Pe hartă, conform locurilor unde au fost identificate, bunurile Angelikăi formează un triunghi. La fel și ultimele obiecte descoperite – țigara, pachetul și cheile – erau dispuse într-un triunghi. 

Telefonul și laptopul sunt verificate

Telefonul găsit în Pădurea Dumbrava, dar și laptopul luat din camera de cămin, sunt supuse în aceste momente unei percheziții informatice. Sunt verificate mesajele, căutările de pe Internet, dar și rețelele de socializare pe care avea cont. Oamenii legii caută orice indiciu – cu cine a vorbit, dacă avea vreo notiță în telefon. 

Verificările nu au fost finalizate în acest moment, deși telefonul a fost găsit în pădure la finalul lunii februarie. „La acest moment, rezultatele sunt în curs de analiză detaliată, efectuată de către specialiștii din cadrul IPJ Sibiu”, precizează Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu. 

CITEȘTE ȘI: Misterul studentei dispărute la Sibiu se adâncește – Telefonul Angelikăi Maurer găsit în pădurea Dumbrava ar putea ascunde indicii importante

Dispariția misterioasă a Angelikăi Maurer este privită îndeaproape de o întreagă comunitate. Dacă la început s-a presupus că ar fi putut pleca cu un băiat, de bunăvoie, acum lucrurile nu mai sunt atât de simple. Au trecut 59 de zile de când a dispărut, iar apropiații se gândesc la ce este mai rău. Chiar și șeful Poliției Sibiu spunea, la începutul lunii martie, că există șanse să nu mai fie găsită în viață. În ciuda acestor condiții, când nicio pistă pare să nu fie valabilă, colegii și apropiații continuă să se roage, iar familia să spere la o minune. 

Ultima oră

Comentariul meu