Vacanța de 46.800 de euro include cazare pentru 11 nopți la un hotel de 5 stele din Los Angeles, zbor la clasa I și transfer cu limuzina. Cea mai scumpă vacanță în România a fost cea plătită de un grup de 22 persoane. A fost închiriat un conac la munte, cu 11 camere. Pentru trei nopți de cazare și masa festivă de Paște (al cărei meniu l-a decis împreună cu bucătarul locației), grupul a plătit 15.000 de euro.
Anul acesta, vacanțele sunt cu 20-30% mai mari decât anul trecut. Majoritatea covârșitoare (80%) preferă destinații din străinătate, precum Dubai, Grecia, Spania, Turcia sau Maldive, unde plătesc pentru un sejur de la 500 de euro până la câteva mii de euro, scrie Economica.net.
„Am observat că, deși inflația a crescut destul de mult, bugetul alocat pentru o călătorie nu a scăzut, turiștii preferând să reducă numărul de zile, dar să păstreze standardele de la calitate și confort. Toți turiștii e bine să știe că există opțiuni de vacanță pentru fiecare, indiferent de bugetul pe care îl au. Ca să economisească bani, chiar până la 35% din suma finală, noi le recomandăm să achiziționeze pachetele din timp”, spune Anca Drugan, CEO Nordis Travel.
Cei mai mulți turiști care petrec Paștele în străinătate și au cumpărat vacanțe de la Nordis Travel au ales Dubai (35%), unde prețul unui bilet de avion pornește de la 800 de euro, dar poate ajunge până la 1.200 de euro dacă este achiziționat last-minute.
Grecia, unde sejururile încep de la 500 de euro de persoană, pentru patru nopți de cazare, cu toate mesele incluse, inclusiv masa festivă de Paște, se află pe locul al doilea (25%), cei mai mulți turiști preferând să călătorească cu mașina personală.
O altă destinație favorită este Spania (10%), cu „vedeta” Barcelona, unde se plătesc sume începând de la 800 de euro de persoană pentru transport cu avionul și patru nopți de cazare, cu toate mesele incluse 10%. Alte destinații preferate de turiștii care au ales să plece în vacanța de Paște prin intermediul Nordis Travel sunt Turcia, Israel, Maldive, Egipt sau Cipru.