Guvernul relocă zece milioane de euro pentru construirea a cinci creșe - Una va fi la Sibiu
foto Pixabay

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, printr-o hotărâre, realocarea financiară a sumei de 10,03 milioane euro între două investiţii din cadrul Componentei 15 – Educaţie din PNRR pentru construirea a încă cinci creşe mici în patru municipii reşedinţă de judeţ – Sibiu, Galaţi, Piteşti şi Giurgiu – şi în Sectorul 2 al Capitalei, prin încheierea contractelor de finanţare.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, alocarea financiară va fi transferată din bugetul Ministerului Educaţiei în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, informează Agerpres.

„Obiectivul acestei investiţii este de a creşte capacitatea sistemului de învăţământ pentru serviciile de educaţie timpurie antepreşcolară, în scopul acoperirii necesarului locurilor solicitate la nivelul anului 2022 pentru solicitanţii înscrişi la finanţare”, se arată în comunicat.

Componenta 15 – Educaţie din PNRR prevede asigurarea construcţiei şi dotării a 110 creşe care vor deservi pentru aproximativ 4.500 de copii, până la finalul anului 2026.

„În urma apelului de proiecte deschis în perioada 30 iunie – 30 iulie 2022 au fost încheiate 119 contracte de finanţare”, se menţionează în comunicatul Guvernului.

Ultima oră