Un incident șocant a avut loc într-un liceu din Capitală miercuri, 5 apilie. Un elev a atacat o profesoară cu cuțitul chiar în timpul orei.
La data de 5 aprilie 2023, în jurul orei 12.40, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 14 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că o femeie, cadru didactic la o unitate de învățământ din Sectorul 4, ar fi fost agresată de un elev, cu un obiect tăietor-înțepător, în timp ce se afla la ora de curs, relatează portalul de știri ziare.com.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii și au identificat persoanele implicate, elevul aflându-se în custodia polițiștilor.
În vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate la fața locului s-au deplasat și echipaje medicale.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul, a anunțat Poliția, într-un comunicat.
Potrivit unor surse, incidentul a avut loc la Liceul Ion Creangă.
În timpul orelor de curs, un elev, în vârstă de 16 ani, al Colegiului Național Ion Creangă, a înjunghiat un cadru didactic, la nivelul gâtului, cu un cuțit, au anunțat surse judiciare pentru aktual24.ro.
Victima este conștientă, iar autorul se află în custodia Poliției.
Elev în clasa a X-a, 16 ani, la începutul orei de japoneză, fără un motiv aparent, a înțepat-o pe profesoară în zona gâtului. Nu e cunoscut ca fiind copil problemă sau agresiv.