Amendă de parcare anulată după ce o studentă a folosit ChatGPT ca să o conteste

O studentă din Anglia, s-a trezit cu o amendă de parcare în valoare de 74 de dolari de la politiști, deși avea permis de parcare în zona respectivă. Tânăra de 22 de ani, a contestat sancțiunea folosind aplicația ChatGPT.

Ea a scris softului AI: „Te rog ajută-mă să scriu o scrisoare către consiliu, mi-au dat o amendă de parcare”. Inițial, ea s-a gândit chiar să plătească amenda pentru că are mult de învățat în ultimul an și nu avea timp și de asta

Millie, care urmează cursurile Universității St John din York, a declarat că amenda i-a fost emisă în mod incorect, deoarece are un permis de parcare stradal.

„M-am gândit că amenda asta îmi mai trebuia, după ce mi-e destul de greu ca studentă, dar încercarea de a-mi formula argumentele a fost destul de dificilă, așa că m-am gândit că voi vedea dacă ChatGPT poate să facă asta în locul meu. Am scris toate detaliile despre unde și când s-a întâmplat, de ce ma consider nedreptățită și referința mea pentru amendă. Răspunsul a fost perfect personalizat, în doar câteva minute” a povestit Millie.

Studenta din York nu este prima care folosește softul pentru a anula o amendă. Luna trecută, Shaun Bosley, din Brighton, a primit o „notificare finală” de 100 de lire sterline de la National Car Parks (NCP).

El a lăsat un prieten la aeroportul Gatwick și a declarat că a folosit de argumentul sugerat de ChatGPT, și anume că amenda i-a provocat „stres și dificultăți nejustificate”.

Mai mult, serviciul de parcări nu furnizase „informații privind circumstanțele” pentru care dl Bosley nu a primit o primă notificare

Ultima oră

Comentariul meu

Publică