Sibienii trimit pachete de Paște la rudele din străinătate – Majoritatea conțin cozonaci, ulei, făină și chiar și pâine
Sursa foto: Publika tv

Perioada Sărbătorilor Pascale se apropie, iar sibienii stabiliți în străinătate deja se gândesc la bunătățile trimise de familie care vor ajunge în scurt timp la ei. Firmele care transportă pachete din Sibiu spre țări precum Germania, Austria sau Olanda au stabilit programul de plecare pentru ca preparatele de Paște să ajungă la timp.

Nu este un secret că mii de sibieni s-au mutat în străinătate în căutarea unui trai mai bun. Chiar și așa, dorul de casă este de neînlocuit și se resimte cel mai tare în perioada sărbătorilor. Membrii familiei care au rămas în țară sunt atenți ca în perioada Paștelui să trimită preparatele tradiționale pentru ca masa de Paște să fie la fel de plină, și la rudele din Belgia, Germania sau Olanda.

Odată cu pandemia, firmele care transportă pachete în străinătatea au suferit o scădere numărului clienților din cauza restricțiilor impuse. După mai bine de trei ani în care transporturile în acest sens aproape au stagnat, administratorii firmelor spun că persoanele care trimit pachete sunt mai puține cu 30% – 40% decât înainte de pandemie.

„E nebunie în perioada sărbătorilor”

Dacă în restul anului e mai liniște, de Paște transportatorii sunt foarte solicitați. „Sunt mulți care nu pot să vină de Paște acasă din diverse motive și atunci cei de acasă – mamă, bunică – trimit clasicele cozonaci de casă, mezeluri, haine, orice”, spune Ovidiu, administrator la Europa Trans.

„Tot timpul e nebunie în perioada sărbătorilor, restul anului este mai liniște. Acum mielul se caută, dar eu nu transport carne pentru că trebuie să fie ținută la temperaturi de frigider. Noi transportăm cozonaci, dar oamenii pun și carne, iar dacă nu verifici pachetele te trezești la control în vamă că ți le aruncă, mai ales că în perioada sărbătorilor vameșii deschid pachetele să le verifice. Pentru 5 litri de vin și 5 kilograme de carne îți dă amendă de 150 de euro, 200 de euro, dar sunt și care au luat amenzi de 15.000 euro”, spune Cristian Popa de la o altă firmă de transport din Sibiu.

Pachete de 200 de kilograme cu făină și ulei

Scumpirile din Germania îi determină pe mulți români să apeleze la măsuri drastice pentru a trăi decent și pentru a economisi și bani. Așadar, familia din România îi ajută trimițându-le pachete inclusiv cu produsele de bază, precum este făina sau uleiul.

„Rar trimit doar 20 de kilograme pentru că acum, cu scumpirile din Germania, trimit de toate. Am  avut o persoană care i-a trimis fiicei ei un pachet de 200 de kilograme cu 90% mâncare – ulei, oțet, zahăr, făină, pâine. De Paște se trimit miei, pentru că sunt și cei care au transport frigorific. Vara toată lumea trimite legume cu sacul și iarna se trimit cârnați și restul”, spune Cristian Popa de la o altă firmă de transport din Sibiu.

Ce nu ai voie să trimiți în pachet

Pachetele trimise celor dragi în străinătate trebuie să respecte mai multe reguli, astfel nu pot fi trimise produse precum alcool, arme, droguri și țigări, dar și carne. „Trebuie să le explici multora de ce nu este voie. La un control, din partea autorităților vamale, cât și la un control pe autostradă în Austria, Germania, Belgia și Olanda, pe lângă faptul că produsele respective sunt confiscate, există o amendă pe care o plătesc transportatorii. Atunci noi ne asigurăm că orice colet se desface și verificăm conținutul pachetelor”, spune Ovidiu, administrator la Europa Trans.

Prețuri de 1,5 euro pe kilogram

Până în 30 kg prețul pachetului este de 50 de euro și pachetele care depășesc costa cu 1, 5 euro mai mult pe kilogram, la Euro Trans. La o altă firmă de transport, prețul este de 1,5 euro pentru un kilogram.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică