Salvator din pasiune – O nouă etapă de recrutare voluntari la ISU Sibiu

Campania „Salvator din pasiune” își dorește să creeze o legătură tot mai strânsă între societatea civilă și serviciile profesioniste pentru situații de urgență, prin implicarea activă a voluntarilor în soluționarea problemelor cu care comunitatea se confruntă.

Activităţile de voluntariat constau în participarea efectivă la acţiunile de răspuns operativ generate de manifestarea situaţiilor de urgenţă, însuşirea şi punerea în aplicare a noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar precum şi în cele de popularizare în rândul cetăţenilor a măsurilor preventive.

Pregătirea voluntarilor se realizează în mod etapizat, prin parcurgerea de ședințe de pregătire, urmate de susținerea unor examene.

Program înscriere și recrutare

03.04 – 13.04.2023 – depunerea dosarelor la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al Județului Sibiu, situat în Sibiu , strada Vasile Cârlova, nr. 16-22, în zilele lucrătoare, de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 – 15.00;

Persoanele care au vârsta sub 18 ani vor fi însoțite de părinți/tutore legal.

18.04 – 21.04.2023 – verificarea dosarelor și avizarea/respingerea acestora;

După verificarea dosarelor, voluntarii vor fi informați telefonic cu privire la avizarea/respingerea dosarelor.

24.04 – 04.05.2023 – semnarea contractelor de către voluntarii admiși în cadrul programului național „Salvator din Pasiune”, în zilele lucrătoare, de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 – 15.00, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al Județului Sibiu. Voluntarii cu vârsta sub 18 ani vor fi însoțiți de părinți/tutore legal.

Ultima oră