Două cărți ale editurii ULBS și un curs au fost retrase în anul 2022 ca urmare a unor sesizări privind plagiatul. În unul dintre cazuri se așteaptă decizia Comisiei de Etică referitor la modul în care aceasta a fost folosită pentru obținerea unui grad didactic.
Rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Sorin Radu, a transmis în cadrul unei conferințe de presă faptul că în anul 2022 au avut loc trei sesizări cu privire la plagiatul în mediul universitar, care au fost aprobate și soluționate conform procedurilor legale.
O lucrare științifică și două cărți plagiate
În urma primei sesizări, o carte a fost retrasă din biblioteci și de la editură. „Vorbim de realități gestionate de noi. Una era o comunicare venită de la Comisia Națională de Etică și noi am pus în aplicare hotărârea finală a acesteia. S-a retras cartea din biblioteci, s-a comunicat retragerea acesteia inclusiv de la editură” a menționat Sorin Radu, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
În cel de-al doilea caz, comisia de etică a declarat cartea ca fiind plagiată și a recomandat rectorului să analizeze oportunitatea de a constitui o comisie de analiză. „A mai fost un caz, unde s-a depus o sesizare și comisia de etică a luat o măsură radicală. A declarat cartea ca fiind plagiată și a recomandat analizarea oportunității de a constitui sau nu o comisie de analiză care să verifice în ce măsură cartea plagiată a constituit grad de relevanță în obținerea gradului didactic, lucru pe care l-am făcut. Aștept să văd rezoluția acelei comisii și să vedem din punct de vedere legal ce se poate face, pentru că nu am mai avut o asemenea speță. Știm doar că am hotărât retragerea cărții de la editura ULBS, am comunicat bibliotecilor din țară să retragă cartea” a completat Sorin Radu.
În al treilea caz, titularul universității și-a retras cursul, iar amia apoi și-a asumat obligația de a revedea pasajele plagiate și a reveni asupra acestora, astfel încât pasajele „incriminateȚ să poată fi modificate. „Al treilea caz, o sesizare depusă pentru un titular al universității care și-a retras cursul respectiv și și-a asumat obligația de a revedea pasajele incriminate. Este vorba de un curs, iar cazul respectiv a fost soluționat de comun acord prin retragere și corectare a erorilor, în urma unei sesizări” a completat rectorul Universității.
„Toleranța față de plagiat este zero”
Universitatea a subliniat că toleranța față de plagiat este zero și că vor acționa conform procedurilor legale în astfel de cazuri. În ceea ce privește analiza plagiatului la nivel instituțional, procedurile pot fi complicate și necesită o sesizare care să conțină datele de identificare ale persoanei care sesizează plagiatul, acestea fiind ulterior secretizate conform legii.
„Procedurile de analiză a plagiatului la nivel instituțional pot fi și destul de complicate. O analiză a unui plagiat nu se poate începe fără o sesizare. Iar sesizarea, conform legii trebuie să conțină și datele de identificare a persoanei care sesizează plagiatul, care ulterior sunt secretizate. De multe ori nu există o persoană care să își asume această responsabilitate de a sesiza un plagiat” susține Andrei Terian, Prorector Cercetare, Inovare și Internaționalizare.
Conducerea ULBS nu a oferit titlurile și autorii cărților retrase în 2022 pe motiv de plagiat, datorită „protecției datelor personale”.