USR cere gratuitate totală pentru orele de sport la piscina de la ARIA Cisnădie - ”Considerăm obligatoriu ca firma care beneficiază de această locație să ofere această facilitate”

În cadrul ședinței ordinare de joi, 30 martie, a Consiliului Local Cisnădie, se va dezbate proiectul privind acordarea de finanțări nerambursabile pentru activități nonprofit de interes general.

Printre beneficiari se numără și “Asociația Clubul Sportiv Aria Pentru Sport”, care urmează să primească cea mai mare sumă alocată, respectiv 150.000 de lei.

Dorim să subliniem importanța dezvoltării sănătoase a copiilor prin sport și totodată susținem orele de sport gratuite ale acestora, mai ales că locația în care orele se desfășoară este construită de primărie, din banii contribuabililor și ai părinților copiilor care beneficiază de aceste servicii.

Cu toate acestea, ne preocupă faptul că primăria a investit luna trecută aproape 1 milion lei în această clădire, fără să recupereze banii de la cei care au proiectat și executat proiectul, chiar dacă au fost constatate diverse probleme care sunt esențiale pentru funcționarea acesteia, în condițiile în care clădirea se află încă în garanție. Mai mult decât atât, acest obiectiv este dat spre folosință pentru o chirie modică, de aproximativ 1500 euro / lună.

Am fost mereu preocupați de o bună gestionare a bugetului și nu putem să fim de acord ca administrația locală să investească în continuu în acest obiectiv doar pentru a asigura toate condițiile unei firme care se află în chirie, fără să recupereze nimic nici din proasta executare a proiectului, nici din faptul că suportă cheltuielile cu reparațiile.

Considerăm oportun și obligatoriu chiar ca firma care beneficiază de această locație să ofere măcar orele de sport gratuite în proporție de 100%, pentru a aduce o valoare înapoi comunității, iar suma respectivă să poată fi împărțită între celelalte organizații non-profit care beneficiază de acest proiect.

Ultima oră