Hackerii pot controla Tesla - Au descoperit trei vulnerabilități
Sursa: auto-bild.ro

 Hackerii au descoperit mai multe vulnerabilități pe care le-ar putea folosi pentru a intra de la distanță într-o Tesla. Ar putea să stingă luminile, să claxoneze, să deschidă portbagajul, să activeze ștergătoarele de parbriz și să se joace cu sistemul de infotainment.

Cercetătorii care lucrează pentru firma de securitate Synacktiv  au descoperit vulnerabilitățile și le-au prezentat săptămâna trecută la conferința Pwn2Own din Vancouver, potrivit Adevărul.

Cel mai rău scenariu al acestor vulnerabilități, cel puțin din câte cunosc cercetătorii, este acela de a încurca șoferul cu niște tactici enervante, potențial perturbatoare.

„Tesla a spus că nu vom putea să întoarcem volanul, să accelerăm sau să frânăm. Dar, din înțelegerea noastră a arhitecturii mașinii, nu suntem siguri că acest lucru este corect, dar nu avem dovezi în acest sens”, a spus cercetătprul Eloi Benoist-Vanderbeken, deoarece nu au acces complet la o Tesla în acest moment.

Dar așteaptă cu nerăbdare să verifice declarațiile companiei imediat ce vor avea propria lor Tesla.

Prima vulnerabilitate a putut fi exploatată prin Bluetooth, a doua le-a permis cercetătorilor să își ridice privilegiile și să devină root – jargonul de securitate cibernetică pentru cel mai înalt nivel de acces la sistem – ceea ce le-a dat mână liberă pentru a executa cod în sistemul de infotainment. Ultima le-a oferit controlul asupra gateway-ului de securitate, o componentă care trimite anumite comenzi către mașină.

Cercetătorii au subliniat că, în ciuda acestor vulnerabilități, Tesla face o treabă bună pentru a produce o mașină greu de piratat, implementând un sistem matur de sandbox-uri, care izolează componentele și face mai dificilă obținerea de privilegii superioare prin simpla piratare a uneia dintre ele.

 

Ultima oră