Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit, joi dimineața, la un accident de circulație produs pe strada Rahovei, în apropierea intersecției sens giratoriu cu Bulevardul Mihai Viteazu. O femeie a fost lovită de o mașină.
Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Rahovei, un sibian în vârstă de 64 de ani a acroșat o sibiancă în vârstă de 69 de ani, care traversa partea carosabilă pe trecerea pentru pietoni.
În urma impactului, femeia a fost transportată la spital conștientă.
“Un echipaj SMURD cu medic a intervenit în această dimineață pe strada Rahova, la un accident rutier unde o femeie a fost acroșată de un autoturism. Femeia în vârstă de 69 de ani, a primit îngrijiri medicale și a fost transportată la UPU Sibiu conștientă, suferind un traumatism la gleznă”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii accidentului.
Fără mari probleme de trafic.